Prefață la primul volum de poezii

”GEOMETRII DE SUFLET”

de Andrada Fătu-Tutoveanu

Un om cald, generos prin prisma profesiei sale medicale dar şi ca vocaţie, Simona Mihuţiu şi-a urmat glasul interior şi chemarea spre literatură, mai întâi către proză şi acum prin acest debut în poezie. Scrisul, de cele mai multe ori iniţiat în adolescenţă, într-un tumult emoţional şi apoi abandonat la maturitate, este în cazul ei, dimpotrivă, un gest ivit din experienţă şi trăiri decantate. Poezia apare, organic, dintr-o nevoie autentică de dialog cu sinele şi de căutare a sensurilor profunde într-o activitate dominată de suferinţă şi sacrificiu de sine (ilustrate edificator în textul „Apostoli albi“).

Exersând o confruntare cotidiană cu moartea (una dintre cărţile sale de proză vorbeşte de acest sfârşit care variază în formele sale dar care vine, totuşi, cu precizia unui metronom, ca şi cum viaţa ar fi numai „cronica unei morţi anunţate”),

autoarea abordează lucid suferinţa şi inevitabilul condiţiei umane, cu dimensiunea sa tragică. Totuşi, ochiul rămâne întors cu generozitate şi uneori cu nostalgie către inocenţă, candoare, copilărie şi mai ales prietenie. De fapt aceasta din urmă e, probabil, firul dominant al volum lui, anunţat încă din „Cuvântul-înainte“, căci  volumul însuşi a apărut, se pare, impulsionat de un gest de prietenie.

Poezia Simonei Mihuţiu e una pentru toate anotimpurile, vorbind astfel de experienţe care s-au decantat de-a lungul anilor şi al unui spectru întreg de trăiri. Această varietate e bine evidenţiată de aplecarea spre culoare, una dintre

caracteristicile poeziei sale fiind cea a diversităţii cromatice. Cu talent sinestezic, autoarea îşi plasează „geometriile de suflet” într-o viziune profund cromatică căreia îi adaugă şi trimiterile muzicale explicite. Iată câteva „mostre de culoare”

din poezia sa: „Te-mbrățișez cu verdele din frunze /Albastrul tău să-l simt ușor pe tâmple.../ Și curgi spre mine, apa să mă umple”, „Îmi zboară-n vânt un vis de verde”, „În roșu să murim/ Ca să renaștem după”, „Ți-e verdele-ntomnat în

renunțare” şi evantaiul cromatic nu se încheie aici.

Rotund, volumul îndeplineşte astfel promisiunea geometrică. Iar poeziile care deschid şi închid volumul ilustrează programul său literar. Astfel, lirica Simonei

Mihuţiu este una a vieţii, cu toate anotimpurile şi nuanţele sale, o poezie căreia „nimic omenesc nu îi este străin”, scrisul identificându-se astfel cu existenţa însăşi: „Ești poezia vieții tale, cu bune și cu rele!”.

Debut literar: ”Fereastră spre mâine”.

O carte pentru plăcerea de a citi

Grota Roșie din Cetatea Oradea s-a dovedit neîncăpătoare, vineri seara, 18 ianuarie, pentru zecile de orădeni veniți la lansarea primei cărți a medicului oncolog Simona Mihuțiu, de la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea. Colegi de breaslă, renumiți medici orădeni, foști pacienți, prieteni, familie și numeroși iubitori de literatură au fost prezenti într-un număr impresionant să intre în posesia primului romanul de dragoste a Simonei Mihuțiu, publicat la Editura Total Publishing București și care se intitulează “Fereastra spre mâine”. Manifestarea a fost organizată de Asociația Culturală ”Citatela Artelor” Cluj-Napoca și Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Oradea.

În deschiderea evenimentului a luat cuvântul, Carmen Man, o prietenă a autoarei și prima cititoare a volumului. ”Sunt prima cititoare a aceste cărți, prima apariție dintr-o serie de cărți care vor acoperi povești dintr-o serie de orașe dragi Simonei. La primele 40 de pagini, am lăsat filiologia la o parte și am citit romanul ca un cititor. M-am întrebat de unde acest talent? Dintr-o meserie grea. Este nevoie de un debușeu în această meserie. La București există o Orchestră a Medicilor. Această carte a Simonei Mihuțiu a fost o carte eliberatoare, un mod de evadare. Cu acest roman, Simona Mihuțiu calcă cu dreptul în literatură”, a declarat Carmen Man.

Prezent la lansarea de vineri, editorul Paul Marcu, a amintit faptul că este impresionat de numărul mare de orădeni veniți la eveniment, lucru care dovedește că se mai citește. ”Anul 2019 a fost declarat ”Anul Cărții”, ne bucurăm că am lansat acest volum printre primele care au văzut lumina tiparului în cadrul proiectului ”România, citește!”. Nu e o carte a Simonei, ci e o carte a multora dintre cei care în anii 90 primesc o repartiție într-un colț de țară. Chiar dacă personajele sunt fictive, valoarea cărții este dată de faptul că e reală”, a precizat Paul Marcu. Acesta a atras atenția asupra dedicației autoarei, în care se găsește cheia romanului: ”Tatălui meu, care visa să devin scriitoare. Mamei mele, care visa să devin medic”.

Romanul este unul de dragoste, care se derulează pe fundalul real al unor întâmplări petrecute într-un dispensar rural. ”Într-o lume în care se citește puțin, această carte este scrisă din plăcere, pentru plăcerea de a citi. A fost nevoia de eliberare, de evadare, din viața mea de medic oncolog unde mă întâlnesc cu moarte și nu ai cum să nu fii afectat. E o bucurie să evadezi în artă. Ce poate fi mai frumos decât să evadezi într-o poveste de iubire?”, a declarat Simona Mihuțiu, autoarea cărții.

Evenimentul s-a bucurat și de un moment artistic susținut de către Magda Puskas și a lui Rareș Suciu, care au reușit să mobilizeze invitații și să le aducă multă bucurie în suflete. La final, autoarea a petrecut zeci de minute oferind autografe tuturor invitaților care au intrat în posesia cărții sale.

20 ianuarie 2019, cronică de Cristina Liana Pușcaș, "Oradea în direct"

Simona Mihuţiu - evadarea în frumos

Medicul oncolog şi-a lansat primul roman, „Fereastră spre mâine”, în Grota roşie din Cetatea Oradea. Simona Mihuţiu este medic oncolog. Priveşte în faţă boala şi moartea în fiecare zi, ducând o luptă susţinută care lasă urme în gând şi în suflet. Mama ei şi-a dorit ca ea să ajungă medic, şi iată, dorinţa i s-a împlinit. Însă în această confruntare cu boala, când ochii disperaţi caută în privirea vindecătorului o urmă de speranţă chiar şi atunci când, din păcate, nu mai este niciuna, inima se întristează, pumnul se strânge neputincios şi privirea caută alt orizont. Şi atunci, singura salvare rămâne evadarea. Evadarea în frumos, pentru salvarea spiritului. Această şansă la eliberare a determinat-o pe Simona Mihuţiu să scrie o carte, împlinind visul celui de al doilea părinte. De altfel, dedicaţia pe prima pagină a cărţii este pentru ei, tata şi mama care au văzut în copilul lor şi vindecătorul dar şi scriitorul.

Carte despre speranţă

Cel dintâi roman al ei, „Fereastră spre mâine”, a văzut lumina tiparului în această lună la editura Total Publishing din Bucureşti, în colecţia Romanul de dragoste. Ea a fost lansată la Oradea vineri, în Grota roşie din Cetatea Oradea, în prezenţa unui public numeros, un eveniment organizat de Asociaţia Culturală „Citadela Artelor” din Cluj-Napoca. Editorul cărţii, Paul Marcu, spune că această carte ar fi trebuit să se nască încă de anul trecut. Dar nu întotdeauna un proiect se finalizează în timpul pe care ţi-l doreşti.

Este o carte pozitivă despre speranţă şi cu speranţă. Apariţia ei acum, are energia acestui început de an 2019, an declarat al cărţii în România. „Această carte nu este doar a Simonei, ci a multora dintre dumneavoastră. Perioada anilor 90- 95, când personajul principal primeşte o repartiţie într-un colţ de ţară, este o perioadă în care mulţi dintre dumneavoastră aţi trăit aceleaşi tipare, aţi întâlnit oameni diferiţi şi fiecare aţi parcurs traseul personal în diferite feluri. Această carte are un dublu plan: al unei activităţi profesionale în care umanul poate fi eliminat, dar este şi o frescă socială a acelei Românii din primii zece ani de după revoluţie, foarte bine redată. Veţi zâmbi la unele dialoguri spumoase ale unor personaje creionate exact aşa cum au fost ele. Sunt eveneimente reale, cu oameni de acolo, peste care s-a pus ficţiune, întâmplări şi fapte care ţin cont de talentul autorului. Valoarea acestei cărţi este dată de faptul că ea este în mare parte reală”, spune editorul.

Paul Marcu mărturiseşte că a lucrat cu multă patimă la aceată carte, autoarea la fel, şi pentru aceştia, forma în care ea a apărut este cea care a mers sufletului lor. Alături de autoare a stat şi o prietenă foarte apropiată, Carmen Man, profesor universitar în Bucureşti. Aceasta a avut privilegiul de a citi cartea încă de la primele 40 de pagini. Când a primit romanul în întregime nu a mai putut să îl lase din mână. „M-am întrebat adesea de unde talentul, dăruirea şi harul Simonei pentru scris. Poate din faptul că şi-a ales o meserie care te consumă în ciuda satisfacţiilor pe care ţi le aduce. Cred că în fiecare medic se ascunde un artist. Şi fiecare dintre ei are nevoie de un debuşeu, de o eliberare pentru a lua fiecare zi de la capăt. Probabil că pentru Simona aceasta a fost eliberarea, evadarea ei din lumea profesională. Şi ca prim pas al acestei eliberări, cartea şi debutul ei de astăzi ne arată că Simona calcă cu dreptul în literatură şi ne oferă un prim roman pe care îl citeşti fără să îl laşi din mână. Îţi mulţumesc Simona pentru prietenie şi încredere, şi ca să te citez: Timpul şlefuieşte sentimentele dar nu şterge amintirile”, a mărturisit Carmen Man.

Vindecarea vindecătorului

Autoarea spune că într-o lume în care se citeşte atît de puţin, aceasta este o carte scrisă din plăcere. Şi-a dorit să fie o carte simplă, însă din suflet. De ce a scris-o cu plăcere? „Am simţit o eliberare, o evadare din ceea ce facem noi în fiecare zi pe plan profesional. Oncologia mi-a adus foarte multe satisfacţii dar nu este mai puţin adevărat – noi ştim foarte bine cei care lucrăm la oncologie – că te întâlneşti zilnic cu boala şi moartea şi nu are cum să nu te amprenteze aceste lucruri. Şi atunci mi-am propus să evadez în ceva frumos, şi ce poate fi mai frumos decât o poveste de iubire”, spune Simona Mihuţiu. Autoarea precizează că personajele din carte sunt fictive. Pe de altă parte, aceste personaje sunt plasate pe fundalul unor întâmplări trăite şi auzite de ea şi de soţul ei pe vremea când erau tineri medici într-un dispensar rural.

Cu multă emoţie în glas şi ca semn de preţuire pentru toţi cei care au venit la lansarea cărţii, Simona Mihuţiu a dorit să le facă un dar: un moment muzical cu cântăreaţa de muzică folk Magda Puskas, acompaniată la chitară de către Rareş Suciu. Înainte de a încânta audienţa cu piesele din vremea Cenaclului Falcăra, când grupul Ecoul, din care aceasta făcea parte, aduna mii de glasuri la piese ca „Taiana” sau „La o cană cu vin”, folkista a dorit să puncteze: „Simona este o vindecătoare. În măsura în care îi permite Dumnezeu. Această carte face parte din categoria heal the healer , adică vindecarea vindecătorului. Vine din interior, ca o defulare, şi este acea emoţie care trebuie împărtăşită pentru că are ceva de spus. Şi este foarte frumos când cineva care se ocupă de emoţii şi care vede atât latura pozitivă cât şi cea negativă – pentru că trăim într-o lume duală-, scrie această carte care vine ca o încununare, o rezolvare a unor sentimente care altfel nu pot fi rezolvate”.
Seara s-a încheiat cu un pahar de şampanie şi o sesiune de autografe. La Oradea a fost prima lansare de carte a Simonei Mihuţiu, dintr-o serie care va acoperi oraşe cu semnificaţii pentru aceasta, Cluj Napoca şi Bucureşti.

19 ianuarie 2019, cronică de Camelia Busu, "Jurnal Bihorean"

Prefață la volumul de proză

”LIBERI SĂ (NU) GÂNDIM”

Să scrii despre o carte care urmează să apară este un act de responsabilitate major. Să scrii despre cartea unui prozator-medic este provocator. Prima întrebare pe care ți-o pui este ce îl îndeamnă pe un medic să scrie? Sunt numeroase și cunoscute cazuri de medici care au împletit munca de tratare a bolnavilor cu efortul de creație literară. Ne gândim la Vasile Voiculescu care, îndrăgostit fiind, a început să scrie poezii de dragoste. Sau la Augustin Buzura, care a renunțat timpuriu la profesia de medic psihiatru, dedicându-se prozei. De ce a început să scrie proză Simona Mihuțiu?

Să fie, oare, dorința de a evada dintr-un univers în care moartea este atât de prezentă? Să fie convingerea că, dincolo de exercitarea unei profesii extrem de solicitante, poate face mai mult pentru sine, ori pentru sine și semeni? Să aflăm răspunsul chiar de la autoare: „M-am întrebat și eu, încercând să-mi sondez propria simțire. Hippocrate spunea: «acolo unde este dragoste de om este și dragoste de artă». Amândouă, și arta și medicina, au la bază observația și sunt profund umaniste. Dar nu este mai puțin adevărat faptul că a fost o dorință de evadare a medicului din mediul septic al spitalului în cel frumos al artei, o căutare a unui echilibru interior, o căutare a unei părți a eului, nevalorificată. Vine o vreme în care orizontul se apropie tot mai mult, în care îți dorești să faci mai mult pentru sufletul tău, oferind și altora acea parte profundă a sinelui. Iar dacă este să fim sinceri până la capăt, a jucat un rol important în ecuație și convingerea că mesajul meu ar conta.

Am încercat să îmbrac acest mesaj în forme cât mai artistice cu putință, să-l încarc în cuvinte și printre cuvinte, pe alocuri condimentat cu umor, astfel încât transmiterea lui să fie receptată cu plăcere. Cred că nimeni n-ar scrie dacă nu ar avea convingerea că undeva, la capătul celălalt al unui fir nevăzut scriitor-cititor există un suflet receptor”.

Primele două romane sunt inspirate din realitatea circumscrisă unor experiențe personale ‒ experiența de medic debutant în primul ‒ Fereastră spre mâine ‒ și de oncolog în al doilea ‒ Destinul, o jucărie stricată. Amândouă conțin substanțiale pagini de observație socială referitoare la privațiunile activității de medic în condițiile în care lipsurile de toate felurile și o atmosferă de suspiciune apăsătoare îl obligă la eforturi suplimentare și îi pune mereu la încercare devotamentul profesional.

Cu volumul de față ‒ Liberi (să) nu gândim ‒ domeniul este părăsit, prozatoarea angajându-se în surprinderea unor realități sociale mai ample, asumându-și calitatea de mărturisitor al unor vremuri care ne-au marcat pe noi toți cei din generația adultă, dar despre care generația tânără știe mult prea puțin. Or, uitarea este condiția esențială pentru ca istoria să se repete, iar cartea Simonei Mihuțiu se vrea o stavilă în calea uitării. Bănuiesc că acesta a fost gândul cu care și-a ales Simona Mihuțiu temele prozelor din volumul de față, dincolo de nevoia de a împărtăși experiențe care, prin miracol, nu ne-au mutilat sufletește și nu ne-au corupt pe toți moral. Pentru că despre corupție și despre puterea politică deviantă care ucide nu doar suflete este vorba în aceste proze.

Primul text – Intim – poate fi considerat, în sine, un microroman. Urmărind un personaj omniprezent în epocă, textul face incursiuni în lumea de dinainte de '89, controlată în fiece clipă de umbre care însoțesc personajele cu discreție sau deschis, cu cinism feroce, lume în care oprimarea atinsese cote insuportabile. Sub aparența plăcută, de om manierat, a personajului central se ascunde prădătorul fără conștiință, amator de satisfacții morbide. Sub costumul impecabil este un păianjen mereu la pândă, stăpânindu-i pe cei din jur prin teroare. Pe cei din familie îi ține în supunere de sclavi printr-o autoritate sălbatică și primitivă ce strivește personalități și prin avantaje materiale care azi ne par ridicole, dar care, în epocă, erau corupătoare, precum accesul neîngrădit la carne, unt, cafea, ciocolată, un disc cu muzică occidentală, un parfum franțuzesc, țigări Kent etc. Chiar și celor care am trăit epoca, privind în urmă ni se pare hilar, cu atât mai mult generațiilor tinere. Și totuși, puterea politică, cinică, stăpânea prin coruperea sufletelor în avantajul stomacului. Apar și personaje verticale, până la un punct, pentru că regimul coroda sufletele. Acestea, prezențe dominante în epocă, controlându-și bine resentimentele, disprețul, din grijă pentru cei apropiați, folosesc dublul limbaj. Personajele care nu se lasă manipulate, indiferent de consecințe, sunt puțin consistente, mai degrabă niște siluete dintr-un spectacol de teatru de umbre. Finalul este ușor romanțios, amintind de universul basmelor – personajul negativ este pedepsit, lovitura venind de la cea pe care o venera, fiica sa, cu care, în cele din urmă, se pacifică. Colaboratorii senini și voluntari, siluete trecătoare, se aglutinează în noua societate apărută după răsturnarea regimului totalitar. Semințele pervertirii sunt însă gata oricând să încolțească. de represiune, Securitatea, se întinde peste evenimentele narate.

Cadrul se schimbă, dar rămâne urban. Asistăm la o întoarcere în zilele lui decembrie 1989. Sunt urmărite mai multe destine surprinse în tensiunea întâmplărilor. Și premoniția din titlu se împlinește: cei corupți de Securitate, după un foarte scurt moment de panică și de repliere, se impun în viața politică, devenind deputați, sau în cea economică, devenind antreprenori de succes. Aici prozatoarea surprinde, în linii puține, dar convingătoare, tipologii postdecembriste ușor recognoscibile la nivelul oricărui oraș.

Decembrie, cu teamă narează o istorie de iubire desfășurată în decembrie 1989. Potențând frigul, gloanțele care par trase la întâmplare și suspiciunea bine indusă fac deopotrivă victime și conturează un univers ostil. Frica alungă tinerii din oraș, dar iubirea se dovedește limanul salvator.

Titlul ultimului text – Liberi să (nu) gândim – trimite la un episod cu rezonanțe tragice în istoria postdecembristă. „Noi muncim, nu gândim” a fost sloganul folosit la momentul năvălirii în București a hoardelor în salopete murdare de carbunele care le ascundea identitatea, forță brută manipulată de aceeași Securitate omniprezentă, dar bine camuflată. Textul, prin personajul central și prin situare, nu pare a avea nimic în comun cu evenimentul amintit, și totuși, atmosfera apăsătoare din instituții, parvenitismul agresiv, politicianismul primitiv sunt semințele care au rodit, lăsate în urmă de caracatița malefică, parcă mai puternică și mai prezentă ca oricând.

La finalul corpusului de texte se impune o concluzie – ne aflăm în fața unei formule personale de roman – un roman compus din mai multe texte, aparent independente, care construiesc, convingător, dar nu tezist, imaginea unei lumi purtând vechi cicatrici.”

Prof. Iuliana Păcurar Doctor în științe filologice

© 2024 simonamihutiu.ro