Foto: Lia Tătar

Cum l-aș putea descrie pe domnul Nicolae Băciuț într-un singur cuvânt? Fabulos!
Personalitate de prim rang a literaturii române, excelează atât în proză, ca eseist și publicist, cât și în poezie. Cele peste 1000 de articole publicate și peste 160 de volume de autor vorbesc de la sine. Vatra veche, proiectul său de suflet, este revista care, avându-l la conducere pe acest „om – orchestră”, este o vatră a credinței, moralității și a respectului național. Nici nu avea cum să fie altfel, căci aceasta poartă amprenta omului Nicolae Băciuț. Deși vorbim despre un om de cultură erudit, nu strivește audiența, ci și-o apropie.

 

Experiența profesională dobândită în mulți ani de gazetărie și televiziune, se împletește cu experiența de viață. El nu epatează, ci împărtășește. Este un comunicator înnăscut, de un firesc aparte, iar această sinceritate i se așează în cuvinte, fie ele rostite, fie scrise. Iubește oamenii indiferent de profesia, de pregătirea lor, respectându-i pentru ceea ce sunt, înțelegându-i. Iubește poezia și, cu o memorie de invidiat, reciită impecabil, știind pe dinafară sute de poezii.

 

Nicolae Băciuț este un om bogat în credință și spirit. Credința este cea care a menținut de-a lungul veacurilor închegat neamul chiar în condiții de restriște și a susținut valorile morale în societate. Domnul Băciuț are acest crez, fiind un patriot profund, fără paradă și un susținător al valorilor morale, și al tradiției, atât de importante pentru identitatea noastră românească. În același context se circumscrie și „Istoria literaturii române contemporane în interviuri”, care păstrează pentru posteritate dialogurile purtate cu marile noastre personalități literare, cum ar fi Nichita Stănescu, Nicolae Steinhardt, etc, dar și numeroasele articole care sunt dedicate clasicilor noștri, spre neuitare. Ca o părere personală, din panoplia de interviuri cu mari personalități literare românești, lipsește un interviu: al dumnealui!

 

Mărturisea că în anii ‘90, bursier fiind în „America, partea nevăzută a lunii”, cu bursă MPA (Magazine Publishers of America) la o mare companie de presă din Pennsylvania, „Rodale Press”. a avut ocazia să rămână în condiții financiare mai mult decât îndestulătoare. Nu a făcut-o însă, pentru că sinele îi rămăsese aici, acasă.

 

Domnul Băciuț acordă atenție și celor al căror nume este mai puțin cunoscut, dar care au înfăptuit lucruri valoroase, meritând a fi consemnate și gravate în memoria colectivă.


Într-o lume răsturnată, amenințată cu năruirea, Domnul Băciuț este locomotiva care merge înainte, adunând în drumu-i hrană spirituală pentru mai târziu, oferind-o cu generozitate și altora.

 

Nicolae Băciuț este omul care își atinge timpul, iar timpul îi va purta amprenta.

Simona Mihuțiu

Foto: Lia Tătar

Cronică de carte:

 

Gândurile care îmi dictează aceste rânduri nu sunt inspirate doar de figura lui Florin Piersic, acest „mare ciocoflender al teatrului românesc”, ci și de cea a domnului Nicolae Băciuț, „acest Domn al culturii transilvane”.

 

„Vă pup, ciocoflenderilor”, cartea domnului Băciuț, pe care am avut ocazia să o citesc recent, este un elogiu adus marelui actor și se înscrie, în opinia mea, printre cărțile document care vor rămâne peste timp. Este o reverență pe care autorul cărții o face în fața marelui actor, cinstindu-l. Printr-o reacție reflexă facem și noi același lucru, atât în ceea ce privește legendara figură a lui Florin Piersic, cât și în fața omului care a realizat la ceas aniversar, acest omagiu scris. Și nici nu ar putea fi altfel pentru că, așa după cum afirmă autorul, „Noi suntem parte din acel public, pe care Florin Piersic l-a iubit, îl iubește și căruia i s-a dăruit cu toată viața sa.” (Nicolae Băciuț)


Este de apreciat îmbinarea dintre demersul jurnalistic și cel beletristic, cu realizarea unei cărți plăcute lecturii, dar, personal, m-am lăsat atrasă mai mult de aerul familiar cu care domnul Nicolae Băciuț își împărtășește amintirile, cititorilor săi. Ca pentru a întări această impresie, o serie de fotografii însoțesc rândurile cărții.

 

–    cronica întreagă o puteți citi AICI

În acest sfârșit blând de mai am ajuns la marginea Sălajului, în Boghiș, o localitate cu mult potențial, dar peste care timpul trece un pic mai împleticit, pesemne.


Lipsa de modernism a stațiunii are, în definitiv, farmecul ei. Natura se prezintă nudă, dând privitorului posibilitatea să-i admire formele colinare, împădurite din loc în loc. Câțiva maci înfloriți împodobesc cochet acest peisaj. Seara, soarele înroșește cerul, parcă avertizând că poate exista multă pasiune în calmul aparent al naturii. Apoi el se strecoară grăbit și se ascunde printre coline.


Aveam să îmi împrospătez, două zile mai târziu, aceste imagini bucolice prin vizitarea mănăstirii ”Trei Ierarhi” din satul Bic, unde credința și-a găsit un sălaș de liniște și pace interioară, într-un cadru la fel de plăcut. Construcția în sine se află într-o simbioză perfectă cu mediul natural. Maica stareță ne-a vorbit despre miracole divine, exemplificând. Personal, consider că cel mai mare miracol pe care îl poți resimți acolo, este acela de a face parte și tu, om, din Lucrarea Domnului, adică miracolul de a exista, de a te fi pogorât pe Pământ, fărâmă dintr-un Univers, pe cât de mare, pe atât de necunoscut.

 

- Întregul material îl puteți citi AICI -

Foto: Adriana Weimer

Nu este ceva nou, trăim în viteză. Timpul trece pe lângă noi, val-vârtej, ne ia pe sus, alteori ne lasă în urmă. Nu mai avem vreme să reflectăm și să analizăm. Gândurile ne sunt bombardate cu informații multe, diverse, antagonice. Nici nu mai ai posibilitatea de a-i da timp gândului să își potrivească pasul cu ceea ce simți.

 

Dacă am avea timp de așteptare, dacă ne-am regăsi puterea de a ne desprinde dintr-o falsă realitate și am încerca să analizăm, poate că am detecta erorile și ororile pe care le fac cei care ne manipulează. Dar ne e frică. Ne este frică să ieșim dintr-o zonă de paradigmă confortabilă. Este o frică de necunoscut, de zdruncinarea unor credințe. Uneori, pe bună dreptate, pentru că dezvelirea unor adevăruri poate să ne debusoleze, să nu mai știm ce să alegem și ce decizii ar fi mai bune de luat pentru noi sau familia noastră, pentru țara noastră. Ne dorim o dezombificare, dar vrem să știm și cine a produs-o și de ce nu s-a luat atitudine pentru a o anihila.

 

Politicienii, preocupați mai mult de propriile buzunare, ies cel mai greu din paradigme, ei care prin legile pe care le dau ar trebui să ne protejeze, să-și protejeze țara, ei, care au acces la mult mai multe informații decât noi. Adică să ne ferească de manipulare, dar avem prea mari pretenții, atât timp cât ei scot profit momentan din asta...

 

- Întregul eseu îl puteți citi AICI -

Imagine gratuită Pixabay.com

15 februarie - Ziua națională a lecturii

Cineva remarca faptul că în România nu se mai citește. Este, mai probabil o tendință globală, doar că acest lucru la noi se resimte, probabil, mai puternic. De ce?
Într-o țară în care de zeci de ani cultura este ultima preocupare a guvernanților, iar susținerea acesteia se face doar sub aspect declarativ, în care, urmare a răsturnării scării de valori, cei care guvernează nu sunt în stare să rostească fraze coerente, ce așteptări să ai? Gramatica propriei limbi este trimisă la coșul de gunoi de persoane care acced la cele mai înalte funcții în stat. Șefi de stat nu-și amintesc decât de un singur autor român contemporan. Și atunci, ce pretenții poți să emiți? Incultura se simte bine acolo, în vârful societății, impunând ”modele”. Într-un declin al educației, cititul, ca formă de dezvoltare a personalității nu este promovat timpuriu, de pe băncile școlii. Copiii au parte de manuale școlare neatractive, fără un orizont de așteptări. Literatura, istoria patriei devin „Cenușăresele” materiilor predate în școli, iar marile personalități ale culturii sunt acoperite de praful uitării. În această țară în care media promovează pițipoance și maneliști ca modele naționale de succes în detrimentul oamenilor de cultură este nerealist să ai așteptări.

 

Într-o astfel de conjunctură, desigur, artistul are nevoie de adaptare. Sunt autori cu o scriitură filozofică și plină de prețiozități – nimic de criticat în asta, dar, atunci, trebuie să fie conștienți că se vor adresa doar unei  anume nișe de public. Artiștii între ei ar trebui, probabil, să fie mai uniți, pentru că bumerangul  unei societăți lipsite de cultură îi poate lovi pe toți, nu doar pe unii.


Putem da vina pe revoluția informatică și n-am greși foarte mult, dar este un mers firesc al progresului tehnic, iar opoziția față de acest lucru ar fi sortită eșecului. Va fi nevoie de un echilibru afectiv, ca reacție corectă. Va fi nevoie de o echilibrare mentală și afectivă pentru a ne păstra sănătatea în secolul robotizării. Din acest punct de vedere orice formă de artă va reprezenta un act medical de prevenție și de tratament.

 

Un copil care citește va fi un adult care gândește.

Imagine gratuită Pixabay.com

FALSA REALITATE

 

Dezastrul actual din toate domeniile (cultural, social, politic etc.) pare să fie dictatura minorității. Fiind puțini, cei minoritari se adună mai ușor, ajutați și de spațiul virtual. Se uită unii la alții metavers și pervers, li se pare dintr-o dată că sunt mulți, că ei sunt cei mai mulți. Câștigă putere, dar pierd contactul cu realitatea și dintr-o dată au percepția că ar fi majoritari. Se străduiesc să creeze un curent capabil să întoarcă o piramidă cu vârful în jos, care va sta într-un echilibru fragil.

Apoi explică celorlalți, născocesc argumente, încercând să convingă lumea că excrementele miros a parfum, iar dacă tu ești unul dintre „ceilalți” și în continuare simți vreun iz neplăcut, vei fi considerat un nesimțitor. Îți spun că morala înseamnă moravuri și au pretenția să-i crezi. Îți spun care este culoarea pe care trebuie să o vezi, iar dacă nu vezi la fel vei fi considerat daltonist social. Îți spun ce trebuie să simți, ei nesimțind nimic. Îți explică doct din ce este compusă mașinăria războinică, iar dacă nu ești de acord cu șuruburile folosite, cu mașinăria sau măcar cu războiul, ești considerat căzut pe frontul de est. Îți spun că greșeala este esența purității, că praful cu care îți poluează intelectul este aurit...

Cât de bine stai în propria ființă? Cât de bine te agăți de valorile morale, singurele care îți pot conduce pașii spre adevăr?

 

- Eseul integral îl puteți citi dând clic AICI -

Imagine gratuită Pixabay 

Întoarcere la pagina DIN CONDEI

Cărțile Simonei Mihuțiu sunt publicate la Editura Total Publishing și pot fi cumpărate online de pe libris.ro, carturesti.ro și librarie.net.