Simona Mihuțiu
Imagine gratuită Pixabay
POEZIA, CA UN TEMPLU
Poezia este o stare care transcede cuvântul. Ea țâșnește din spațiul interior al poetului și are amprenta emoției celui care a scris-o. Este muzica sufletului său, vocea sa interioară. Cuvântul se încarcă prin poezie cu tot ceea ce are mai bun omul, într-o înaltă conectivitate neuronală: creativitate, imaginație, rațiune și idei, sentimente de o mare diversitate, atitudini și reflecții. De aceea putem spune fără a greși, că poezia este cea mai înaltă expresie a umanului din noi.
Sentimentele de iubire se exprimă cel mai bine și mai frumos prin poezie. Ritmul poeziei este ritmul emoției artistice. Amintirile capătă o nostalgie aparte atunci când sunt sculptate în vers, iar mesajul ideatic al poetului este conturat mai bine prin aura pe care i-o dă acesta.
Poezia presupune și existența unei legături aparte cu Divinitatea – se numește Har. De aceea am senzația că într-o poezie nu poți intra oricum, ci cu respect, precum intri într-un templu.
Emoția poetului este pilotată spre inima cititorului, modulându-i stările, având adesea un rol binefăcător, vindecător asupra acestuia.
Poză gratuită de pe pixabay.com
Fie că este scrisă în stil clasic sau modern, ca să respire, o poezie are nevoie de sinceritate, pentru că ea oglindește sufletul nud al celui care a compus-o. Din acest motiv, un poet trebuie să aibă curajul acestei expuneri intime. Fiecare gen literar are farmecul său. Într-un roman autorul construiește o lume, creează caractere cărora le conferă o viață proprie, iar mesajele și sentimentele celui care scrie sunt cuprinse în simboluri, inserțiuni narative sau le regăsești în spatele dialogurilor. În dramaturgie întregul bagaj ideatic al autorului este relevat prin dialog. În poezie, în schimb, autorul pur și simplu se oferă pe sine cititorului.
Poezia este sublimul unei limbi, pe care o vorbește cu inima și o trăiește cu gândul, fiind un factor de perenitate. Am convingerea că, atâta timp cât se va scrie poezie, limba noastră nu va pieri, fiecare poet, în felul său, aducându-și contribuția, mai mică sau mai mare, la clădirea unei eternități a limbii, această limbă „frumoasă ca o duminică”, care ne este patrie. (Nichita Stănescu). Graiul, ridicat în poezie la puterea metaforei, își extrage radicalul din sevă românească, unindu-ne.
De o parte și de alta a Prutului suntem vegheați de marii noștri poeți: Eminescu, Stănescu, Vieru... De aceea „despre poeți nu putem vorbi la trecut, niciodată”.
SIMONA MIHUȚIU
– Din volumul de poezii „Secundele pierdute ale poeziei” –
– Din volumul de poezii „Geometrii de suflet” –
Cărțile Simonei Mihuțiu sunt publicate la Editura Total Publishing și pot fi cumpărate online de pe libris.ro, carturesti.ro și librarie.net.