Ce tulbure e vremea, Doamne
Și norul negru ne petrece
Cu umbra sa udă și rece,
În primăvară să ne-ntoamne.

 

Un timp gri, purtător de vânt
Ni se așează peste patimi
Și cade-n ploaie peste lacrimi
Cu stropi de noapte și pământ.

 

Secunda-și face pirueta
Pe Cerul de oțel, ce-mi pare
A fi o rană care doare.
E clar! A-nnebunit planeta!

 

Tăcerea vine să condamne
Cuvintele care separă,
Se-ntunecă o primăvară
Cu grozăvii contemporane...

 

O fierbere e în oceane,
E-n zbucium cerul și pământul,
Secundele își plâng mormântul...
Ce tulbure e vremea, Doamne!