Tinerețe

Mi se desfac fragile petale

Îmbobocite în tânăru-mi trup,

Simt cum se nasc emoții vitale

Care în stamine erup.

Este natura umană, mamă,

Este firea abia răsărită,

Se zbate între curaj și teamă

Seva care aleargă grăbită.

Clorofila în frunze pulsând

Aduce-n suflet o dimineață,

Și, din verde în roșu trecând,

Îmi pogoară lumina în viață.

Adrenalina e la concurs

Cu mine însămi, cu viitorul.

Tu-nțelegi al tinereții parcurs,

Mamă, hai și sărută-ți odorul!

Pădurea Văratec

Mesteceni încărunțiți de veac

Crestează-n amintiri stinghere

Povești de viață efemere,

Iubiri rămase fără leac.

Frunzele ce-au mai rămas

Se preling în galben cearcăn,

Umbre-n codrul de mesteacăn

Lasă toamna fără glas.

Un pic mai sus, la mănăstire,

Un clopot sună a descântec,

Rugând toți sfinții din Văratec

Să împlinească o iubire.

Coboar-o șoaptă peste plai,

Din cer sosită să dea vestea:

„Sst! Nu tulburați umbrele-acestea,

Sunt Veronica și Mihai.”

© 2024 simonamihutiu.ro