Eu simt neputința frunzei,
Foșnetu-i în vântul surd,
Ploile din ochii muzei,
Toamnele ce trec absurd,
Frigul unui veac stingher,
Gri de toamnă, gri ursuz,     
Ceața-i, amintind de ger,
Veacu-acesta, scos din uz...

 

Suflet, frunză întomnată,      
Poartă-ți galbenul în zbor,        
Treci prin poarta destinată,
Suie ruga tuturor.

 

Fără frunză nu e pom,
Fără rugă n-avem leac,
Nici omul nu mai e om,
Nici pământul n-are veac!