UN DOR, UN GÂND, UN OF

Sunt Escu, ciobanul filozof,
Am fruntea sprijinită-n barbă,
Și cobor un dor, un gând, un of,
Prin toiag le curg-apoi în iarbă.

 

Stau aplecat peste câmpie   
Din zori și până-i noaptea-n dungă,
Iar călăuză să îmi fie,
Pe-o frunză timpu-mi cântă-n strungă.

 

Mă uit cum trec încet la vale,   
Femei, bărbați, cu școală multă,
Dar nu le sare viața-n cale,
Nici Miorița nu-i ascultă.

 

Le spun eu, ciobanul filozof,
Urechea s-aplece spre pământ,
Să mai audă câte-un dor, un gând, un of,
Să simtă ce-i etern, ce-i sfânt.