Un vânt desface în fuioare
un caier alb de gânduri,   
Se țese, poate, o ninsoare
și-o liniște-n pământuri.

 

Afară este-o noapte albă,
a-ncărunțit și luna!
Cuminte, tainic, fără grabă,
coboară fulgi întruna.

 

Și parcă-n sâmburi de tăcere
e-o toarcere eternă,
În care veghea somnu-și cere,
urzind un vis pe pernă.

 

Un fir de zi cu-n fir de noapte
se-așază-n pânza vieții
Și-un fulg de nea va duce-n spate
cristalul greu al sorții.