Foto: Lia Tătar

TE-AM ALES PE TINE

Eu mi-am dorit să fiu un om mai bun,

De aceea eu te-am ales pe tine,

Să mă răsari când timpu-i să apun,

Să mai cred în valorile creștine.

 

Eu mi-am dorit să îmi port gândul în zbor,

De aceea eu te-am ales pe tine,

Să îmi dai aripi, să mă desprind ușor,

Să ies, atât de natural, din mine.

 

Eu mi-am dorit să am  înțelepciune,

De aceea eu te-am ales pe tine,

Să găsim împreună-acea minune,    

De-ar trebui să potrivim destine!

 

Eu mi-am dorit să am iubire sfântă,

De-aceea am ales să fiu cu tine

Acolo unde raza-i se-mpământă,

Ca să-mi picuri lumină în retine.

 

Eu mi-am dorit să dau, înapoi primind,  

Să mulțumesc momentelor divine

De-a fi iubită, la rândul meu iubind,

De aceea eu am rămas cu tine.

Întoarcere la pagina de Poezie

”Geometrii de suflet” și ”Secundele pierdute ale poeziei” - de Simona Mihuțiu - se achiziționează pe libris.ro, carturesti.ro sau librarie.net