Se-așază tăcerea
s-asculte cum bate
o inimă-n piatră,
să audă cântul
cum prinde formă
 și-n formă se zbate,
cum se naște-n piatră
un cerc de durere
rotund ca o pâine,
rotund ca o roată
rotund ca o soartă –
rotundă tăcere.

 

Ființa cioplită
a pietrei din piatră
se ridică subtil,
își ascute umbra,
și-o înalță spre cer
din propria vatră,
să vadă departe.

 

Din zări ostenite
revine s-asculte,
tăcerile albe,
născute din sine,
tăceri infinite –
Rotunde destine!