Mă-niarnă gândurile toate,
Venite parcă de aiurea...
Pe-afară tremură pădurea
Încărunțită într-o noapte.

 

 

Un viscol alb cumplit se zbate
Pe la ferestrele de suflet...
Călcând cu pasu-i fără umblet
O iarnă ninge-n libertate.

 

 

E albă ca tăcerea vorbei
Ce-și caută în gând cuvântul...
O șoaptă-ncet își ia avântul
Rostind un basm la gura sobei.

 

 

Mi-e dor de iarna de-altădată,
De-aceea din copilărie...
Ca timpu-acela să re’nvie,
Să îl prefacem într-o roată!

”Biserica Neagră” – pictură de Corneliu Drăgan Târgoviște