foto: Lia Tătar

Romanul „Puteam fi eu” a fost distins cu Premiul Special

la Concursul Internațional CARTEA ANULUI 2022,

organizat de Societatea Culturală Apollon, România

 

PUTEAM FI EU

- roman de Simona Mihuțiu

 

În BRAȘOV, în 14 mai 2022, a avut loc lansarea romanului meu: „Puteam fi eu”. Evenimentul, desfășurat la Biblioteca Județeană George Barițiu, a fost ca o întâlnire cu adolescența și copilăria mea, de parcă timpul a făcut o buclă, aducându-mă pentru câteva momente înapoi, în locul de unde am plecat. Înregistrările video și fotografiile surprind emoția întâlnirii cu colegii de liceu, cu doamna dirigintă Pușa Stavăr, în persoana căreia Dumnezeu a pogorât întreaga sa bunătate, cu doamna profesoară Ligia Manolache, prieteni, cititori, unii veniți de departe.

 

Fragmente din roman:

 

„Aerul era curat. Sorin aproape că putea simți în nări aroma pădurii după ploaie și asta îi aduse pe nepusă masă unele amintiri... Era cu Firuța la Șapte Scări, ea urcând treptele în fața lui. Îi prinsese ploaia, erau uzi până la piele, dar se hotărâseră să urce scările verticale de metal. Acum i se părea o mare nechibzuință care ar fi putut să-i coste viața. Atunci li se părea cutezător, fascinant. Când au ajuns sus râdeau fericiți, îmbrățișați, savurându-și victoria. Era o stare de bine, de învingători ai unei naturi dezlănțuite, de personaje centrale în mijlocul Universului. Rememorând acum trăirea, își spuse că aceasta trebuie să fi fost fericirea. Pentru el, fericirea avea iz de pădure udă. A simțit-o, a atins-o, dar a lăsat-o să plece. Au rămas doar câteva cioburi de suflet cuprinse în cuvintele nescrise, printre altele așternute pe hârtie, ale lui, ale ei, în pagini de scrisori trimise unul altuia.”

***

„O privea. Era aceeași și, parcă altfel. Mai frumoasă? Poate. Mai îndrăgostită? Da. De el? Sigur. Arăta așa cum dorise să arate prima dată, o femeie căreia nu i se atinsese doar trupul, ci și sufletul. El își strânse mâinile în pumni, aplecându-și capul. Poate nu ea era altfel, poate el o vedea altfel. Ceva se schimbase și, sigur, nu era dorința. Făcuseră un amor înfocat, care îi lăsase o senzație de bine, dar de data asta el era cel care avea rețineri afective. Se simțea ca un învingător care cucerește o cetate și apoi își dă seama că nu are ce face cu ea. Acest sentiment nu-i făcea cinste.”

***

„Îmi ridic privirea spre Tâmpa. Ea este singura prezență constantă. Chiar dacă își schimbă aspectul ca o femeie cochetă, îmbrăcând mereu alte culori, ea este aici, râzând parcă de noi. Vedeți, pare a spune, voi sunteți trecători pe aici, eu nu. Acum, la sfârșit de septembrie, își etalează toate nuanțele toamnei, de la verde la ruginiu, o splendoare pentru orice privitor. În curând se va dezbrăca de frunze, apoi se va acoperi cu o pătură de nea, e adevărat, tot mai subțire, de la an la an.”

 

***

„— Cred că fiecare în viață ar trebui să aibă parte de o a doua șansă, șopti ea, ezitant. Doar moartea nu ți-o mai oferă niciodată.”

 

***

„Starea ei se sincroniza perfect cu vremea de-afară. Nori gri se adunau nervoși deasupra orașului, prevestind o iminentă furtună. De când Sorin îi dăduse telefon spunând că vine personal să ia copia balanței analitice și să se intereseze de situația firmei, în sufletul ei se declanșase o furtună. Nu știa ce-i va spune, nu știa cum va reacționa nici ea, nici el, nu-și făcuse vreun plan... Afară bubui tare, făcând-o să tresară. Se porni o ploaie torențială.”

 

***

„Se întrebă câte din treburile țării nu se aranjau prin birturi și restaurante! Încă era sub impresia ultimelor replici auzite:
— E încă pe profit, nu avem argumente s-o vindem!
— Păi, dacă n-ați reușit să schimbați încă directorul companiei, da.
— Ba l-am schimbat! Dar n-a înțeles mesajul, parcă-i lovit în cap și ăsta. Dar, cu sau fără profit, tot o punem pe listă și-apoi mai vedem! Găsești tu argumente pentru cei de la partidul tău. Voi sunteți la putere! Chiar poți găsi vreo hachiță, vreo portiță, ceva. Când vom fi noi la putere vă întoarcem serviciul!
 — Voi la putere? Hai să fim serioși! Niciodată!
— Mai vedem, mai vedem, trăim în democrație, prietene! Ascultă-mă ce îți spun: dacă n-o vindem noi, vor veni străinii și tot ne-o vor lua, mai devreme sau mai târziu, dar pe degeaba.
— Băi, eu fac așa cum zici și o scoatem la mezat, dar mie ce-mi iese din asta?”

 

***

„Intră, neașteptat pentru acea oră, persoana pe care nu ar fi dorit să o vadă în acel moment, Valer. Era însoțit de Angela, căreia îi crescuseră brusc niște buze mov, ca o metaforă din poeziile extravagante ale soțului ei. Avea să afle mai târziu, de la Clara, că nu era vorba despre o boală, ci despre o nouă modă, care presupunea tatuarea conturului buzelor, cu scop de înfrumusețare. Cel mai probabil, tatuajul fusese făcut recent, iar manopera probabil dificilă, având în vedere buzele subțiri pe care le avusese protagonista.”

 

***

„O pivea cu nesaț. De aproape, el îi zărea linii fine în colțul ochilor, când zâmbea. Nu le avusese. Un foarte discret machiaj al pleoapelor îi vorbea despre obiceiuri noi intrate în tabieturile ei zilnice. Dar nimic din toate acestea nu reușea să îi modifice impresia că ea nu se schimbase. O revelație îi atinse sufletul în cele mai profunde coarde ale sale: chiar dacă Firuța ar îmbătrâni brusc, tot i se va părea că rămâne neschimbată în ochii lui – aceeași fată care luminează tot în jurul său.”

 

***

„Dansa cu Valer, undeva nu departe de bunica ei, de cea a lui Valer și de-o vecină a acesteia din urmă.
— Omule, parcă ai promis că nu mai bei în nicio zi până la Anul Nou! i se auzise glasul pițigăiat al bunicii. Părea că bunica fusese singura care își mai cicălea bărbatul, spre amuzamentul Elenei și al lui Valer, care chicoteau. — Am spus „zi”, măi muiere, nu și noapte!
— Hai, de-i pace, lasă omu’ să se simțească bine. Mai bine uită-te la ăștia doi, zise vecina, arătând spre ei, ce bine le stă împreună! Ăștia sigur or pune de-o nuntă, ascultă-mă ce-ți zic, mi-s mai bătrână.”

***

„Acum, după atâția ani, eu știu că tu ai fost jumătatea  mea, la care am renunțat de bună voie și nesilit de  nimeni. Este prea târziu pentru noi. Fiecare am luat-o  pe un alt drum, iar între noi sunt mii și mii de kilometri  și un ocean care ne desparte. Așa că îți trimit gândul  meu care te îndeamnă să încerci să fii fericită, să faci  astfel încât viața să-ți devină cât mai aproape de ceea ce  dorești. Voi încerca să fac și eu același lucru. Lumea nu  stă în loc pentru noi și trebuie să mergem înainte cu ea.  Cu sufletul e altceva însă. El e egoist. El te vrea aproape  de el. El e al tău. Te vrea înapoi.”

***

„Așa suntem construiți cu toții, proiectăm propriile emoții asupra a tot ce ne înconjoară. Suntem oscilanți, aceiași și totuși alții, cu fiecare clipă scursă, în funcție de modul în care ne modifică experiențele de viață. Unii numesc acest fenomen „învățare”, alții „maturizare”. Eu cred că este doar un proces de îmbătrânire prin care ne pierdem treptat naivitatea și candoarea.”

***

„Se zice că dezamăgirile deschid ochii, dar închid inimile. Ei, bine, ei nici nu i-a deschis ochii și a continuat atâția ani să-l iubească cu înverșunare, refuzându-și o prietenie cu un alt băiat, așteptând ca lui să-i treacă aburii primei rezolvări hormonale.”

***

„Mă molipsesc și eu de această stare de bine sau poate doar pictez în culorile sufletului meu tot ceea ce mă înconjoară, pentru că așa sunt acum: încărcat de energie și de o trăire pe care nu pot să o definesc bine, dar care mă face să mă simt împlinit. Fericirea este o stare pe care mai degrabă o simți decât o conștientizezi, iar eu îmi definesc astăzi această stare de împlinire ca fiind egală cu fericirea. De multe ori, nu ne oferim răgazul de a aprecia ceea ce avem, alergăm adesea după iluzii. Cu timpul învățăm să dăm o atenție mai mare detaliilor din viața noastră, cele care ne însăilează trăirile.”

 

Întoarcere la pagina ACASĂ

Cărțile Simonei Mihuțiu sunt publicate la Editura Total Publishing și pot fi cumpărate online de pe libris.ro, carturesti.ro și librarie.net.