Foto: Lia Tătar

PROSTUL ABSOLUT

Propun să renunțăm de bunăvoie
La tradiții, istorie, cultură!
Ca sclavi, de ele ar mai fi nevoie?
Ce rost ar fi să-nveți despre natură,
Nemaicontând azi regnul și nici genul?
Oricum vom fi o specie neghioabă!
Din cântece util e doar refrenul,
Iar de lectură nimeni nu te-ntreabă!
De ce-ai citi, când doctor în hoție,
Deputat, poți fi chiar făr-a ști vorbi?
La ce ți-e bună atâta geografie?
O vei ști... după războaiele ce-or fi!
Agricultura, de ce ne-ar fi pe plac,
Acolo se muncește zi lumină!
Mânca-vom greieri și carne de gândac,
Dar nu vom ști că noi suntem de vină.

 

 

Găsind logică în irațional,
Alergăm spre evul non-circumvolut
Regreta-vom și un prost funcțional,
Devenit, strategic, prostul absolut.

Paiață la Cetatea Zamca, Suceava - foto: Lia Tătar

Întoarcere la pagina de Poezie

”Geometrii de suflet” și ”Secundele pierdute ale poeziei” - de Simona Mihuțiu - se achiziționează pe libris.ro, carturesti.ro sau librarie.net