Moto: „Fiecare om e o întrebare
pusă din nou spiritului Universului”
(Mihai Eminescu)
Omule, ești umila întrebare
Care-așteaptă zadarnic un răspuns,
Ai vrea să știi ce-a fi în continuare,
Dar misteru-ți rămâne nepătruns,
Resemnarea îți devine stare.
Văzându-te, mirat e Universul:
„Este al meu succes sau o eroare?”
Și caută prin ani-lumină sensul.
Tu, neschimbător, aștepți schimbare,
Doar prezentu-ți mai este încă viu,
Uitând trecutul, nu e de mirare
Că pentru tine mâine-i prea târziu.
”Geometrii de suflet” și ”Secundele pierdute ale poeziei” - de Simona Mihuțiu - se achiziționează pe libris.ro, carturesti.ro sau librarie.net