Simona Mihuțiu
Foto: Lia Tătar
NEGATIVUL UNEI FOTOGRAFII CONTEMPORANE
– SIMONA MIHUȚIU
Lumea contemporană tinde să devină acromatică, precum negativul vechilor fotografii alb-negru. Omul își pierde treptat capacitatea de a distinge culorile, nemaifiind învățat să o facă și, mai mult, ceea ce știa cândva că este alb acum devine negru, ce știa că este sus acum se găsește jos, ceea ce era bun acum este considerat rău, frumosul devine urât, coșmarul o realitate cotidiană, iar inteligența un bagaj inutil. Cei care mai păstrează în amintire câte o nuanță neprăfuită de timp sunt debusolați. Ceilalți nici măcar nu știu că există culori, mirându-se că vorbim despre ele. Nici nu ar avea cum să le mai distingă, pentru că nu-i învață nimeni să o facă, iar în lipsa procesului de învățare apare atrofia.
Închipuiți-vă basmul nostru popular cu Făt-Urât luptându-se cu Zmeu-Grozav, o luptă inegală, în care niciunul nu mai știe de ce luptă, pentru că Ileana Cosânzeana între timp a dispărut din poveste, iar Verde Împărat, cel care împărțea cândva dreptatea, nu mai poate fi verde într-o lume acromată. Lumea contemporană devine tot mai mult o lume a orbilor.
Tudor Mușatescu spunea că viața „este un țipăt între două tăceri”. Astăzi țipătul este tot mai firav și se va stinge cu totul într-o nouă dimensiune a tăcerii, în care omul nu va mai putea vorbi nici măcar în sine, cu sine. „Tăcerea n-are gratii, e liberă să tacă”, cum ar spune Gheorghe Văduva (poezia Răsăritul nopții). Omul tinde să devină o ființă necuvântătoare.
Ar fi putut și gândurile să se bucure de libertate, chiar izvorâte dintr-o viață captivă. Ele ar fi putut călători fără viză oriunde, oricând, fără teama de a fi prinse. Acest fapt a însemnat cândva progres, dar omul zilelor noastre, singur își încătușează gândurile. Acestea nu mai pot reveni înapoi, spre sinele omului. Pe măsură ce mintea își leagănă somnul, Homo Sapiens îl naște pe Homo Ineptum.
Omul contemporan devine tot mai însingurat. Cândva o ființă socială, omul comunica. Nici chiar în singurătte nu se simțea singur. Avea cu el sinele și mai avea credința. Omul contemporan își caută sinele, negăsindu-l. El ți-a pierdut credința.
Modernitatea îl învață pe om să se detașeze sentimental, poate pentru a se adapta mai bine în lumea rece a viitorului, dominată de roboți. Roboții nu simt. Roboții nu iubesc, nici nu urăsc. Dacă vor fi violenți, ei bine, ei sunt așa după cum au fost programați să fie. Ei nu discern între bine și rău. Se preconizează că vor fi capabili să o facă. Dar, oferindu-le negativul, s-ar putea să privească fotografia acestei lumi doar pe negativ, iar rău să-nsemne bine și bine să însemne rău.
În fața acestei sorți, resemnarea omului echivalează cu ștergerea conștiinței, pasul necesar spre devenirea sa post-umană.
Inteligența artificială n-are conștiență încă, deși unii spun că s-ar fi atins și acest prag, motivând astfel spaima bruscă a creatorilor acestor programe. Crescând în amploare exponențial, inteligența artificială devine din ce în ce mai greu de controlat și de oprit.
Pentru prima dată în istoria omenirii un progres tehnologic ar putea însemna un regres pentru umanitate. Răspunsul la întrebarea dacă va fi așa sau nu prefer să nu ajung să-l aflu.
Întoarcere la pagina ESEU
Cărțile Simonei Mihuțiu sunt publicate la Editura Total Publishing și pot fi cumpărate online de pe libris.ro, carturesti.ro și librarie.net.