Ce rost mai au învățătorii
Când singuri știm ce e mai bine
Când știm și ordinea valorii
În lumea fără de rușine?
Ce rost mai au atâția medici
Când suntem toți experți în toate?
Ce rost mai au atâtea predici,
Manuale, studii și tratate?
Ce rost mai au anii de școală
Când noi ne naștem învățați,
Când înțelept înseamnă boală,
Cei instruiți sunt denunțați?
Ce rost mai are-n fond morala
Când timpul curge imoral,
Când moda este-acum sminteala,
Când dreptu-i stângul ideal?
Ce rost mai are să citești
Când cunoști deja de toate
Din barurile-n care crești,
Din interlopa realitate?
Ce rost mai are a gândi
Când lumea-i plină de roboți?
Ce pierdere de timp ar fi
Când ei gândesc pentru noi toți!
Ce rost mai are o credință
Când lumea-i goală de speranță?
Ce rost mai are-o cuviință
Când mojicia-ți dă prestanță?
Ce rost ar fi să ai decență?
Se nasc imperii și-apoi mor
În marea, tristă decadență
Născută din demența lor...
Ce rost mai e să vezi Lumina
Când orb vei vrea să fii mereu,
Când poți să-ți menajezi retina
Și îți ajunge-un singur EU?
”Geometrii de suflet” și ”Secundele pierdute ale poeziei” - de Simona Mihuțiu - se achiziționează pe libris.ro, carturesti.ro sau librarie.net