Inflația cuprinde timpul,
Dilată clipele-n exces...
Ai crede că e un progres
De nu ar crește și răstimpul!

 

Trăirea nu ți-e mai intensă,
Comunici rar, tot mai puțin,
Te simți mai mic și mai străin,
Și-n lumea asta n-ai adresă.

 

Sub talpa ta mai strigă pasul,
Sătul fiind de-atâta stat,  
Iar gândul încă n-a aflat
De ce încetinește ceasul...

 

Sperai ca, trăind cumva în plus,
S-adaugi multe bucurii,
Să simții ce-nseamnă a iubi!
Ciudat cum simțirea s-a redus.

 

Constați adesea cu stupoare
Că clipele nu-ți mai ajung,
Deși îți pare-un timp mai lung,
Să-ți cumperi ziua viitoare...

 

Inflația te vremuiește,
Pe viață-ți pune o dobândă,
De n-o plătești o să te vândă
Acelui gol de timp, ce crește.