O gramatică

greșită

E vreme rea pe-afară...

Verbul parc-a-ncremenit

De prea greaua sa povară,

Căzând în cratime, rănit.

Sinucis în epitete

Adjectivul, bunăoară,

Cade-n patimi desuete,

Și se face de ocară.

Nici adverbul nu-și găsește

În propoziții rostul,

Nici nu se prea spetește,

Învârtindu-se ca prostul.

Subiectul este-acela care

Este singurul fudul!

Din regretabilă eroare

Consideră că-și e destul!

Conjuncția e prea umilă,

Dar fraza n-are înțeles

Fără ea, ar fi senilă,

Iar subiectul fără sens!

Surorii mele

MOLDOVA

Vorbim aceeași limbă

Și totuși ești departe!

În lumea asta strâmbă

Prutul ne desparte.

Independența noastră

E vorbă de-mprumut

Cât Estu-ți suflă-n ceafă

Și Vestu-mi pune scut.

Prin artere curge

Lichidul tricolor,

Românescul sânge,

Țâșnit dintr-un izvor.

Ne odihnim o tâmplă

Sub aceeași iarbă,

Pe cealaltă se-ntâmplă

Să o lăsăm să fiarbă,

Clocotind de-un dor:

Din nou surorile să fie

La sânul mamei lor,

Duioasa Românie!

© 2024 simonamihutiu.ro