Când ai întins mâna înspre mine
Mi-ai atins inima, ca din întâmplare.
De-atunci, a doua ei bătaie, ție îți revine,
Iar prima, în absența ta, în aritmie-mi doare.
Când m-ai privit cu ochii tăi căprui
Ai lunecat în tainica-mi emoție de gând.
De-atunci, trăiri desferecate-mi arzi în flăcărui;
Le sting cu lacrimi, tu-mi privești cascadele curgând.
Când mi-ai zâmbit pentru întâia dată,
Însorindu-mă, mi-ai desfăcut visul în petale.
De-atunci, din dorul meu n-ai mai lipsit vreodată,
Iar el, un biet nomad, cu patimă se-agață de atriile tale.
Poezie din volumul de versuri ”Geometrii de suflet”
”Geometrii de suflet” și ”Secundele pierdute ale poeziei” - de Simona Mihuțiu - se achiziționează pe libris.ro, carturesti.ro sau librarie.net