foto: Lia Tătar

Cuvânt –  înainte

 

Dincolo de LIKE

   

       Gândurile și sentimentele mele au ales scrisul, ca supremă formă de comunicare. Probabil timpurile zbuciumate pe care le trăim, la intersecția de ideologii doritoare de a schimba lumea, m-au impactat, așa cum cred că se întâmplă multora dintre noi.

 

       Atenți la ceea ce se află în jur, preluăm informații conform propriei conștiințe, le dezbatem în forul nostru interior și le transmitem însăilate cu emoți proprii. Remarc adesea lipsa de echilibru a opiniilor din jurul nostru, radicalizarea și absurditatea lor. 


       Oamenii societății contemporane își construiesc baricade, plasându-se de o parte sau de alta, la extreme, ori tocmai aceste baricade nu ar trebui construite.

 

       Observ și reținerea majorității de a reacționa în fața lipsei de logică, o teamă justificată în mare parte, de a nu fi plasat la extreme, etichetat, înfierat de acest sistem social care pare a fi de tip binar: bun – rău, frumos – urât, alb – negru, prieten – dușman etc. Personal sunt adepta dictonului latin, „aurea mediocritas”. 


       Nu am pretenția de a fi descoperit pietre filosofale sau adevăruri imuabile, nici că rândurile scrise de mine pot schimba lumea, dar trag nădejde că, așternând aceste rânduri, inițiez un dialog cu cititorii acestui volum și o analiză interioară sinceră. Iar dacă în urma lecturii, dincolo de un eventual „LIKE”, vor rămâne mai multe întrebări decât răspunsuri, înseamnă că autoarea și-a atins scopul.

 

Simona Mihuțiu

Întoarcere la pagina ACASĂ

Cărțile Simonei Mihuțiu sunt publicate la Editura Total Publishing ori Editura ”Vatra Veche”, și pot fi cumpărate online de pe libris.ro.