Câți dintre noi nu am avut oare de ales în viață între diversele meserii pe care fie le visau părinții pentru noi, fie ni le visam noi pentru noi înșine și care pană la urmă, așa cum ne-a fost sortit, ni le-a ales și ni le-a dăruit viața, asa cum a trebuit să fie.
Așa au stat lucrurile și în cazul doctoriței Simona Mihuțiu, care s-a aflat întotdeauna la confluența a două vise părintești, cel al tatălui său, care visa ca Simona Mihuțiu să devină scriitor și cel al mamei, care visa ca ea să devina medic. Iată că soarta a adeverit ambele vise, tânăra Simona Mihuțiu devenind un binecunoscut medic oncolog și un foarte apreciat scriitor.
Cunoscându-i în linii mari opera și colaborând de ceva vreme cu scriitoarea Simona Mihuțiu am reușit să îmi creionez în minte portretul scriitoarei care, deși stăpânește excepțional ambele meserii amintite mai sus și le îngemănează într-o acustică perfectă, cred că stăpânește mai înainte și mai presus de toate meseria de a fi OM. Și pentru a mă face pe deplin înțeleasă, am să încerc în cronica mea să explic cât pot de bine cum am ajuns la această concluzie... - Pentru a citi cronica întreagă dați clic AICI
Volumul este cel de al treilea roman al autoarei şi cea de a cincea carte publicată de Simona Mihuţiu. Cea de a cincea carte semnată de medicul oncolog Simona Mihuţiu a văzut lumina tiparului anul acesta la editura Total Publishing, 2022. Este vorba despre cel de al treilea roman al Simonei Mihuţiu, „Puteam fi eu”, a cărui acţiune este plasată în Braşov, oraşul de suflet al acesteia, orașul copilăriei și adolescenței sale. Este o poveste care ar putea fi a oricăruia dintre noi, despre alegerile pe care le facem de-a lungul vieţii şi despre felul în care acestea îşi pun amprenta asupra maturizării noastre continue.
„Mergem pe drumul vieţii doar într-un sens: înainte! Ne facem planuri, credem, sperăm, visăm, avem mari împliniri şi căderi, contabilizăm câştiguri şi pierderi, suferim, iubim. Privind în viitor, încercăm să anticipăm ceea ce ne va rezerva acesta şi să descifrăm misterul vieţii, dar paradoxal, viaţa poate fi înţeleasă doar developând trecutul, răspunzând la întrebarea: ce a contat, ce nu a contat. Astfel, avem şansa să descoperim că una dintre cele mai mari nevoi umane este iubirea”, spune Simona Mihuţiu.
Lansarea cărţii a avut loc la Braşov, la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”. Despre carte au vorbit filologul Carmen Man, conferenţiar dr. la USAMV Bucureşti, cuvânt transmis pentru lansare de Andrada Fătu-Tutoveanu, lector universitar dr. Universitatea Babeş-Bolyai și Paul Adrian Marcu, director editură Total Publishing House şi, desigur, autoarea romanului, Simona Mihuțiu.
„Cartea este, în esență, un roman de viață. Un roman cu personaje foarte normale, foarte românești, specifice primilor ani de după revoluție, dar nu se vrea nicidecum o analiză a vieții sociale a acelei prime perioade. Este doar un pretext prin care, folosindu-se de personaje, de interacțiunile dintre ele, Simona a transpus emoțiile, trăirile specifice anilor ‘90, în situații deosebite, neașteptate”, a spus la lansarea cărţii Paul Adrian Marcu.
Primele cărţi ale Simonei Mihuţiu au fost cele două romane „Fereastră spre mâine” şi „Destinul, o jucărie stricată”, după care a fost publicat un volum de proză scurtă denumit „Liberi să (nu) gândim” și apoi volumul de poezii „Geometrii de suflet”.
„Nicio existenţă nu este banală sau întâmplătoare în această lume”, aminteşte scriitoarea care consideră cititul „un act medical” care îţi dezvoltă sensibilitatea, ideaţia şi creativitatea. Primul stoc pe libris.ro al romanului „Puteam fi eu” a fost epuizat în foarte scurt timp. Acum, toate cărțile Simonei Mihuțiu pot fi pot fi cumpărate online din nou de pe libris.ro, carturesti.ro și librarie.net.
În cele trei povestiri acțiunea și personajele sunt plasate în timpul evenimentelor din Decembrie 1989 și după aceste evenimente. O perioadă tulbure, de derută când cei corupți de vechea putere, dispuși la compromis încearcă să se replieze și să ocupe funcții politice. Predomină dorința de libertate și de schimbare . Punându-și întrebarea dacă suntem cu adevărat liberi, autoarea adresează, în final, îndemnul :"Nu lăsa speranța să îmbătrânească. Păstreaz-o vie și așa va fi și visul tău de libertate". Talent, finețe și acuratețe în perceperea realității, în creionarea personajelor. Intuiție și imaginație, iată ce o recomandă pe scriitoarea Simona Mihuțiu. Recenzie de Valeria Vomir, profesor de limba și literatură română.
OANCĂ AURELIA:
Gânduri, rânduri, impresii, în urma parcurgerii romanelor FEREASTĂ SPRE MÂINE și DESTINUL, O JUCĂRIE STRICATĂ, ale scriitoarei SIMONA MIHUȚIU. Felicitări din suflet și mult succes în tot ceea ce faceți.
SUNTEM JUCĂRIA DESTINULUI
Destinul, firul roșu al existenței noastre, care-și urmează drumul între două puncte: naștere și moarte. Trăim, creștem, ne dezvoltăm fizic și intelectual, fără a ști că facem pași pe acest drum prestabilit. Realizăm că el există, atunci când se întâmplă lucruri la care nu ne așteptăm sau nu le putem explica. În general totul decurge lin până în momentul în care apare dragostea. Deși este cel mai nobil sentiment, el poate provoca uneori o durere sufletească greu de depășit, greu de suportat.
Prin astfel de momente trece și Elvira Vifor, eroina principală din romanele: „FEREASTRĂ SPRE MÂINE” și „DESTIMUL, O JUCĂRIE STRICATĂ” ale autoarei Simona Mihuțiu (...) - Pentru a citi recenzia întreagă, dați clic AICI.
Cărțile Simonei Mihuțiu sunt publicate la Editura Total Publishing și pot fi cumpărate online de pe libris.ro, carturesti.ro și librarie.net.