Ne cresc copacii fără umbre,
Habar nu au de-s mari sau mici,  
Ei par convinși c-ajung la soare,
Ei nu au gânduri, nu au frici.

 

Ei nu prea văd, de fapt, nimica,
Lumina îi inundă-n aur,
În frunze verdele dispare   
Din ceea ce-ar fi fost un laur.

    

Ne cresc copacii fără sevă
Schimbată-n târguri pe iluzii   
Se strâmbă trunchiurile-n sine
Își pierd ideile-n confuzii.

 

Ne cresc copacii, dar nu-s vii,
Trăiesc în spațiul dintre clipe   
În care-absurdul e stăpân...
Ei tac, deși ar vrea să țipe.