Lansarea la Viena a cărții ”Mai are rost”, antologie de autor, ediție limitată.
Cartea a fost prezentată la Viena, în 31 august 2024, cu ocazia marcării ”Zilei Limbii Române” de către scriitori, jurnaliști, oameni de cultură, rapsozi populari etc., din România și Austria.
*
CUVÂNTUL ÎNAINTE al autoarei, SIMONA MIHUȚIU:
LA MULȚI ANI, LIMBA ROMÂNĂ!
Limba română ar trebui sărbătorită în fiecare zi. Este aerul pe care-l respirăm, albastrul petecului nostru de Cer, este încolțirea grâului udat de sudoarea truditorului, este curgerea izvorului de lângă sat, freamătul pădurii care-l adăpostește. Este glasul străbunilor, răscolit de culoarea verde a ierbii. Ne este vorba, dar și tăcerea. Ne este doina, dar și hora. Ne este gândul. Limba română este ”podul” de flori de peste Prut și cel de lacrimi de peste Tisa. Limba română este patria, unindu-ne pe toți cei care o vorbim. ”Limba română este patria mea”, spune Nichita Stănescu. De aceea în limba română fratele frate se zice, ca să-l parafrazăm tot pe genialul nostru poet.
Și ce vehicul mai frumos și mai trainic pentru graiul nostru am putea găsi, altul decât poezia? Limba română însăși este o poezie.
Așa cum trăind, sărbătorim fiecare clipă, dar avem o zi anume în care aducem cinstire momentului în care am făcut cunoștință cu viața, tot astfel, vorbind, gândind, simțind românește, cinstim ziua limbii române în data de 31 august, ziua în care limba română a fost recunoscută și ca limbă oficială a românilor de peste Prut.
La mulți ani limbii române! La mulți ani celor care o vorbesc!
Această antologie, cuprinzând poezii din volumele de poezii publicate: ”Geometrii de suflet”, ”Secundele pierdute ale poeziei” și ”Șoapte în spirala tăcerii”, precum și o parte dintre poeziile necuprinse în aceste trei volume, este un însemn al prețuirii mele pentru limba mea maternă și a Sărbătoririi ei, în acest an la Viena.
SIMONA MIHUȚIU
Galerie foto: