POEZIA, CA UN TEMPLU

Despre poeți, niciodată
Să nu mai vorbiți la trecut,
Ei sunt în cuvântul născut
Din sufletul vostru, odată.

 

 

Ei trăiesc în niște temple
Numite cam vag poezii,
Pe care-n momente târzii
Inima-ți să le contemple.

 

 

Se-aude vocea-ți mai clar
Și chiar un pic mai departe,
Ți-o iau poeții s-o poarte
Și-n templu o-mbracă cu har.

 

 

Uniți prin cuvânt totodată,
Prin graiul cu care-ați crescut,
N-ați putea vorbi la trecut
Despre poeți, niciodată.

(Din volumul „Secundele pierdute ale poeziei”,

de Simona Mihuțiu)