Septembrie – plouă banal,
Se preling pe geamuri picuri,
Scurgându-se impersonal
Ca și clipele-n nimicuri.

 

Un prea devreme curge-n șoaptă,
Târziu-ndeamnă la tăceri,
Ca și frunza cea-ntomnată
Ce-a foșnit până mai ieri.

 

Amintiri răsar din gând
Și-l acoperă pe altul –
Un septembrie trecând
Dintr-un anotimp într-altul.

       

Cu un zbor ce-și știe truda,
Cocori îmbrățișându-și cântul,
Sărutăm și noi secunda
Cum sărută toamna vântul.

 

Pe-nserat în norul-cearcăn
Urcă din păduri rugina,
Pe pământul rămas reavăn
Legănăm încă, lumina.

 

Amintirea cea mai dragă
În toamnă-și cere adăpostul,
Spre-a rămâne-n ce ne leagă,
Acel septembrie al nostru!