Ce secetă este în astă vară!
Stau moleșite florile-n grădină
S-au săturat de soare și lumină
Au obosit s-aștepte vreun nor
Să-și scuture a ploilor povară.
Câte unul mai pufos arar apare
Privește spre îngălbenita iarbă,
Se scarpină încet în alba barbă,
Nepăsător, el trece mai departe
Și după un cot de cer dispare.
Pielea Pământului începe să se crape,
Copacii deja ies din rădăcină,
Doar buruiana-i verde în grădină,
Iar mătrăguna otrăvește balta
La care vite vin să se adape.
.
Ce secetă e-afară!
Ce secetă e-n țară!
”Geometrii de suflet” și ”Secundele pierdute ale poeziei” - de Simona Mihuțiu - se achiziționează pe libris.ro, carturesti.ro sau librarie.net