În cuibul meu e liniște și pace,
Încât mi-e foarte greu să cred că unii,
Acei smintiți cu suflete opace,
Pornesc războiul urii contra urii.

 

Puiuți în cuib visează c-or să zboare
Și vor urca pân-la nivelul lunii,
Habar nu au că-n jurul lor se moare
Și-n leagăn doarme somnul rațiunii.

 

Se simte-n aer iz de praf de pușcă,
Un fulger taie-n două miezul lumii
Și-o temere din sufletul meu mușcă:
Rămân pe-aici doar proștii și nebunii?

 

Mă-nalț din cuibul meu spre larga zare
Și-n zborul meu e jalea rugăciunii
De-a mai găsi fărâma de mâncare
Și de-a scăpa din mijlocul furtunii.

 

Rănită crunt, aripa mi se frânge,
În jurul meu dansează căpcăunii,
M-ascund în nori să plâng, plouă cu sânge,
În cuib, cuminți, m-așteaptă încă, puii,

 

În jur e lupta lumii contra lumii...