ORAȘUL DE PE CRIȘ

Orașul meu, plin de magnolii,
În care Crișu-și curge unda
Mi-ai fost în minut – secunda,
Oraș cu planuri provizorii.

 

M-ai transformat în galben nufăr
Plutind în apă mișcătoare,
Ca să-nfloresc și-apoi să sufăr
De-o energie creatoare.

 

Orașul meu, oraș-cetate,
Deschizi vitralii înspre cer,
Și strângi bisericile toate,
Cobori speranțe din eter.

 

Când se scufundă seara-n ape
Mai vine-o lebădă, stingher
Se-apleacă, puii să-și adape,
Purtând în cioc un strop de cer.

 

Orașul meu, ca o grădină
În care-mi umblă-n voie pasul,
Mi-ai fost și umbră, și lumină,
Mi-ai fost succesul și impasul.

 

O urbe cu un Șir Canonic,
Clădită-n lacrimă și-n mir,
Slăvind și alduind ironic
Pe cei ce ne-au supus la bir,

 
Oraș în care vorba-ntr-una
Aleargă, iute ca un gând,
Mi-ai devenit un totdeauna
Și mi-ai rămas mereu–nicicând.