Un gol în jurul meu se cască,
Captivă-i lumea în blesteme...
O teamă-ncepe-ncet să crească,
Dar toamna-mi spune: „nu te teme!”

 

 

Un mâine, azi se zbate-n chinuri,
Cuprins de-un rostogol de vreme,
Se trage-n libertăți cu tunuri,
Dar vântu-mi spune: „nu te teme!”

 

 

Umblând prin toamnă-așa, hai-hui
Și printre ale ei dileme,
Mă-ntreb ades: cobor sau sui?
Dar frunza-mi spune: „nu te teme!

 

 

În foșnet galben-arămiu,
De frunze ce-au plecat devreme,
O șoaptă-mi spune-ntr-un târziu:
„Vei fi cu mine, nu te teme”!

 

 

Ca lumea, exilată-n sine,
Natura-n veștejiri boeme
Pe-o urmă scrie pentru mine:
„De ai iubire, nu te teme!”

 

 

Foto: ”TOAMNA”, de Sanda Bursașiu