Foto: Lia Tătar

NINSORI TRANSUMANE

Ninge în decembrie, dar nu cu fulgi,
Ninge cu greul din toți anii noștri,
Și cu temerea neîncăpută-n rugi
Că noi, oamenii, vom naște monștri.

 

Ninge în decembrie, ninge temeinic,
Parcă noaptea și-a propus să fie  
Brusc albită și asta pare cinic
Într-o lume de umor pustie.

 

Ne ninge absurd în ultimii ani,
Ca într-un film prost, nedevelopat,
De deasupra coboară bolovani,
Iar Cerul, în pământ l-am îngropat.

 

Este de noi creat acest „succes”,
Doar că-n transumana întâmplare,
Devine tot progresul un regres
Și libertatea speciei dispare.

 

Când creem ninsori inteligente,
Gândindu-ne că ne-or sluji apoi,
Să ne-ntrebăm dacă-s inocente,
Dacă nu cumva, sluga vom fi noi.

Foto: Sanda Bursașiu

Întoarcere la pagina de Poezie

”Geometrii de suflet” și ”Secundele pierdute ale poeziei” - de Simona Mihuțiu - se achiziționează pe libris.ro, carturesti.ro sau librarie.net