MOȘTENIRE

Fetița mea, copilă dragă,
Îți las înalții brazi, demnă ca ei să crești,
În verdele pădurii, speranțe să-ncolțești,
Șoaptele din frunze, poveste să-ți atragă.
Îți las roșul din bujor, să înflorești cu el,
Și un albastru tare, bucata mea de cer,
Iarna să-ți colinde întotdeauna-n Ler.
Și-ți las acest pământ, să îl păstrezi la fel.

 

 

Pentru ca să-ți fie
Mult mai aproape al iubirii absolut,
Le-am luat pe toate-acestea și ți le-am cusut
Cu dragoste, în româneasca ie.

 

 

 

Poezie din volumul de versuri ”Secundele pierdute ale poeziei”,

de Simona Mihuțiu