BĂTRÂNUL CE PLEACĂ

Bătrânul aude cum bate o toacă
Ce-anunță gerul ce-i pătrunde în viață,
Pe-afară-i viscol și-n sobă e gheață,
În ochii-i se vede pădurea cum pleacă.

 

Trosnesc trunchiuri de brad atât de aproape,
Li se scurge din trupuri seva prin plagă...
Cu un ultim efort, bătrânul se roagă
Să mai rămână scânduri, cât să-l îngroape.

 

Pădurea pare a fi tot mai departe,
Unui suflet bărân iarna-i face altar,
Doar foștii copaci îl mai plâng cu amar,
Consemnându-i povestea în pașapoarte.

 

Din depărtări, crivățu-i face să tacă,
Și, deportați în strămutări nemiloase,
Acei brazi, tăiați de securi ticăloase,
Mai văd printre lacrimi, un suflet ce pleacă.