BALADA UNUI GHIOCEL NAIV

Cam somnoros, dezorientat,
Trezit de vremea în schimbare
Prea repede, precum se pare,
Privește spre noroi mirat.

 

Plecându-și capul, întristat,
Se-ascunde-n gingășii de floare
De-această iarnă impostoare
La care nu s-a adaptat.

 

Cum de mai este-așa de pur?
Plăpândul ghiocel se-ntreabă,
De ce petala lui e albă,
Deși mizerie-i în jur?

 

Cum de a rămas curat
În iarna fără de zăpadă,
Din a vremilor torsadă?
De ce este singur lăsat?

 

În iarna-n care nu mai ninge
Trezirea-i e prea timpurie,
Sau poate este cam târzie
Și acest noroi învinge.

 

Dar, re’nviind an după an,
Ghiocelul reapare
Visând alb la o urmare,
Stricând al vremurilor plan.