A-ncremenit în gând o iarnă
De-atâta frig, de dor de vară,
De-atâta viscol ce se frânge,
De-ncărunțirea ce se-aștearnă
Pe nori bogați în ani-povară...
Privește-afară! Ninge! Ninge!

 

 

S-a-nțepenit și amintirea
De-atâta curgere-ntr-o doară,
De-atâta alb cu gust de sânge...
Și nu-și găsește rost rostirea -
Încep cuvintele s-o doară.
Privește-n suflet! Ninge! Ninge!

 

 

Un porumbel stă singuratic
Sau cel puțin așa îmi pare,
Pe-aripi zăpada îl atinge
Și-și va-nălța un zbor tanatic,
Căzând apoi în fiecare...
Privește cerul! Ninge! Ninge!