Timpul, haină mult prea strâmtă,

care a intrat la apă,   

se descoase pe la margini,

roasă-n curgerea de vreme...

riscă să nu mă încapă!

 

Timpul, haină mult prea veche,

azi uzată de purtare,

destrămată pe la mâneci,

ieri părea că o să-mi fie...

doar o rochie prea mare!

 

Timpul, haina mea de gală, 

cea cu clipele brodate

în țesutul ei terestru,

pierde clipă după clipă...

rând pe rând s-or pierde toate! 

 

Timpule, cel fără timp,                

Eu poate c-am crescut un pic

pe fâșia ta de viață,  

cert este insă că și tu...  

zi după zi, ești tot mai mic!