„Mi-am văzut visul cu ochii, de-acum pot să mor ferice!”...

Simona Mihuțiu a devenit și dramaturg!

– cronică de Diodor

       „Instigată” de mine, după ce i-am admirat calitățile de prozatoare, n-a stat prea mult pe gânduri - mai ales că unul dintre ele era chiar acela de a-și proba talentul în genul dramatic - și s-a și prezentat cu prima ei piesă de teatru. Fermitate, tenacitate, hărnicie... plus talent! Iată careul de ași cu care autoarea noastră își ornează panoplia.

       Debutul în genul dramatic, după ce a trecut și prin cele epic și liric, și-l face cu o piesă în 3 acte, în care se regăsesc două teme de mare actualitate: 1.tema singurătății oamenilor aflați spre apusul existenței lor pământene; 2.tema „resetării globale”, prin înlocuirea omului cu Inteligența Artificială (IA).

       Drama aproape octogenarei profesoare - pensionară și văduvă - de a-și petrece crepusculul vieții, cu dorul nestins după unicul fiu, plecat în Australia fără niciun semn de viață, e dublată de îngrijorarea, dusă până la spaimă, că nu va mai avea cine s-o îngrijească, după ce mai multe îngrijitoare au părăsit-o. Fără posibilitatea de a se deplasa neajutată, dar și cu un comportament plin de hachițe față de ele, fu nevoită să accepte oferta forțată a unei firme private, de asistență socială prestată de roboți. Ofertă care s-a materializat prin trimiterea la domiciliul doamnei a doi roboți îngrijitori, care, fără să știe ce e acela gen, erau, totuși, un El și o Ea.

       Întâlnirea celor trei dă naștere unor dialoguri spumoase, dar pline de sevă, între o minte ce nu și-a pierdut din bogăția exercițiului intelectual îndelungat, în ciuda suferințelor fizice inerente vârstei, și niște clișee artificiale, stereotipe, de exprimare verbală a doi purtători de Inteligență Artificială (IA). Inteligență care produce, la început, tot soiul de silogisme aiuritoare ori interpretări hazlii ale unor expresii luate la propriu, cum a fost aceea cu „-Lasați-o baltă!”, având drept consecințe vărsarea a două ligheane cu apă pe podea, de către cei doi roboți.

       Programul zilnic impus bolnavei, cu asprimi cazone - în care scena hrănirii forțate amintește de o scenă similară din filmul Modern Times, cu genialul Charlie Chaplin - produce și un declic în mașinăria roboților, la momentul în care sunt aduse în discuție cuvintele fericire și iubire, dar mai ales după vizionarea unui celebru film de dragoste.

Termeni și condiții