foto: Lia Tătar  

Cronici, recenzii:

Teatru: Simona Mihuțiu

 – recenzie de MARIA VAIDA

      

        După ce a debutat cu proză și poezie, Simona Mihuțiu vine cu o piesă de teatru, numită Speranța nu urcă niciodată cu liftul. Lucrarea se încadrează  în specia dramă, îmbinând aspectele tragice cu cele comice, având ca temă senectutea și neputințele acesteia. Ca specie, drama apare abia în secolul al XVIII-lea, din dorința de a reprezenta pe scenă aspecte ale lumii contemporane.

 

       Lucrarea este o piesă în trei acte, respectă regula celor trei unități: de loc (acțiunea se derulează în apartamentul Miei), de timp (avem 24  de ore în care cunoaștem personajele), iar acestea sunt doar patru (Mia, Getuța, Robo Max și Robo Kai, excuzând personajele absente). La succesul unei drame, concepută pentru a fi reprezentată pe scenă contribuie regia, scenografia, interpretarea actoricească, mișcarea scenică și indicațiile regizorale.

 

       Autoarea este deosebit de atentă la indicațiile scenice, fapt care asigură un succes deplin al spectacolului de teatru. Jocul actorilor contribuie și el la succesul piesei: poate salva sau dimpotrivă spectacolul. Piesa Speranța nu urcă niciodată cu liftul va fi un succes pe scenă, datorită talentului autoarei Simona Mihuțiu: subiectul atât de actual, replici spontane, strategiile scenice, calambururile, dozarea informației, personajele mecanomorfe, construcția savantă a finalului, comicul bonom, înțelegător, de compasiune, umanizarea roboților, paradoxul situațiilor create etc.
 

       Profesoara aproape octogenară, Mia, este imobilizată la pat, iar unicul ei fiu s-a stabilit în Australia. Foarte des îi este dor de el, în chimb acesta o caută foarte rar. Dar nemulțumirea femeii se reflectă prin comportamentul față de badantele pe care le-a angajat să o îngrijească; citim adesea despre comportamentul inuman la care sunt supuse femeile din România, plecate să câștige un ban pentru familie...așa devine și Mia, personajul central al piesei, acră, pretențioasă, cicălitoare, răutăcioasă, un adevărat zbir, nerecunoscătoare față de Vetuța, care era atentă, calmă și harnică. Mia are un caracter autoritar, capricios, poate datorită deformării profesionale, ori datorită conștientizării faptului că se află într-o stare degradantă, umilitoare, la cheremul altora.De aceea  îngrijitoarele o părăsesc, incapabile să facă față solicitărilor  exagerate și obositoare ale bolnavei, care devine tot mai egoistă și mai pretențioasă.cu femeile care o îngrijesc.  Mia uită lucruri, nu vrea să-și ia tratamentul prescris; o supune pe biata Vetuța la umilințe, până când femeia nu mai rezistă și demisionează, după ce și altele două demisionaseră.

      

        Simona Mihuțiu creează un conflict dramatic intens, dintre două forțe ostile: una umană, reprezentată de profesoara Mia și alta mecanomorfă reprezentată de cei doi roboți care vin să o îngrijească pe profesoara bolnavă.

       Autoarea aduce în fața lectorilor/spectatorilor drama care ne arată că bătrânețea este degradantă, indiferent de poziția socială avută. Contrastul dintre acest aspect și tendința societății moderne de a implica inteligența artificială în serviciile de asistență medicală creează o discrepanță  covârșitoare: omul și mașina se află mereu în relații antagonice, evidențiate cu precădere de către autoare, care din postura sa de medic a cunoscut toate formele degradării umane. Vetuța este aceea care sugerează apelarea la roboți specializați în astfel de treburi, care să o înlocuiască, deși încă de la început ideea naște controverse: „Mia: - Cum să vorbesc cu un robot? Vetuța:- Luați partea bună a lucrurilor. Puteți striga la ei, îi puteți înjura cât vreți, că ăia nu se supără, n-au suflet”. Neavând altă soluție, pentru că femeia care fusese nu mai acceptă să lucreze la îngrijirea Miei, badanta sună la firma Robohelp, Prin urmare, îi sunt trimiși doi roboți (Rob Max și Rob Kai) de la Centrul Robohelp, care de la început se prezintă și repetă fiecare în parte, identic , aceeași placă învățată pe de rost:: „Bună ziua. Eu sunt Rob Kai 01 de la firma Robohelp, îngrijire persoane vârstnice. Firma noastră asigură îngrijire completă, înalt tehnologizată a persoanelor  vârstnice….

 

       Opoziția dintre octogenara de îngrijit și îngrijitorii roboți începe și se desfășoară nu sub cele mai bune auspicii, datorită exasperării la care este adusă ființa umană de judecata strict pragmatică, ce ține cont de analize chimice, fizice, de analize statistice, până la urmă, în luarea deciziilor, și mai puțin de nevoile umane și sufletul celei îngrijite.„Sunt nostimi și nu știu cum văd prin om”.(spune Mia).  În mod paradoxal, cei doi roboți, un El și o Ea, încep să se umanizeze: simt, se tem, se îndrăgostesc, se sărută; în concluzie, s-au defectat, cred ei,  și au convingerea că vor fi duși la casat. Atunci începe miracolul; roboții iau decizia să aranjeze o convorbire telefonică imaginară cu fiul Miei, fapt care aduce emoții puternice în inima ei bolnavă; de aici I se trage moartea, în somn, liniștită…

 

        Cei doi roboți găsesc cruciulița Miei căzută pe podea și încep să se roage unui Dumnezeu pe care nu-l cunoșteau, dar auziseră rugăciunile Miei. Deși nu înțeleg  ce înseamnă „mor”, „suflet”, „a se ruga”, „Tatăl nostru care ești în ceruri”, „Doamne”, „fericirea”, „libertatea”, „empatia”, „iubirea”, cei doi fac ritualul acesta creștin al rugăciunii la căpătâiul Miei.– Doamne, iartă-ne greșelile, că nu știm ce facem! Doamne, păzește lumea asta de ce-i rău! Din preaplinul tău, dă-ne și nouă speranță și iubire!” Un final apoteotic, specific marilor spectacole.  Felicitări, Simona!

 

– Recenzie de Maria Vaida publicată în VATRA VECHE 10/2023

Păreri ale cititorilor puteți citi AICI

Cărțile Simonei Mihuțiu sunt publicate la Editura Total Publishing și Editura Vatra Veche pot fi cumpărate online

de pe libris.ro, carturesti.ro și librarie.net.