RĂZBOI

Ecoul gri al plumbilor ce cad
Se ridică-n cer și se răzbună,
Nu sunt nori aceia ce se-adună,
Nici ploaie nu-i, ci lacrima din iad!
 
Se-aud pe sus zgomote ciudate,  
Nu sunt un fâlfâit de aripi blând,    
Ci păsări de oțel pe cer umblând,
Pe sol tușesc huruituri blindate.
 
Atlas nu mai poate ține bolta   
Pe umerii striviți de greutăți,  
Văzduhul se despică-n jumătăți,
Pământu-și strigă-n van revolta.

Războiul nu-i al omului de rând,
Deși el este trimis să-l poarte
Pe-un front, între viață și-ntre moarte,
Mult prea sărac fiind și prea flămând.
 
Se desenează-n lume alte hărți...
Omul, pe o margine de suflet
Își poartă tăcut străinul umblet
Prin istorii uitate-apoi în cărți.