Există, fără îndoială, un procent care nu poate fi neglijat, de situații în care există o atracție între persoane având același sex, în contextul unor devieri psiho-somatice sau conjuncturale. Din punct de vedere medical, aceste persoane nu pot fi considerate „bolnave”, dar nici nu le poți încadra în normalitate din punctul de vedere al legilor naturii. De aceea sunt catalogate, pe bună dreptate, a avea comportament sexual deviant. Aduc aport societății din care fac parte, ca oricare alți cetățeni, motiv pentru care nu trebuiesc discriminați. Fac parte din diversitate, într-adevăr, pe care trebuie să o acceptăm, așa după cum, bunăoară, acceptăm faptul că există în jurul nostru personalități diferite, mai mult sau mai puțin accentuate.

 

       Această acceptare, însă, nu înseamnă a impune aceste situații celorlalți ca reprezentând normalitatea, a le introduce imperativ ca disciplină de studiu în sistemul educațional, un sistem educațional care nu este încă în stare să promoveze educația medicală în adevăratul ei înțeles, ca să nu mai vorbim de discipline importante ale cunoașterii, cu rol în dezvoltarea personală, cum ar fi istoria, literatura, cultura etc. Asistăm, din păcate nu exclusiv legat de subiectul sexualității, la impunerea ca lege a unei minorități în fața majorității, cu toate repercusiunile asupra generațiilor viitoare. Este, în definitiv, tot o dictatură a minorității. Cu stupoare remarc reacțiile „contra naturii” ale unor politicieni, care susțin că nu este problema legii pe care încearcă să ne-o administreze ca pe un hap pe care vrem sau nu, ar trebui să-l înghițim, ci o problemă care va ține de programele școlare! Îi întreb pe aceștia când și-au mai aruncat privirea asupra programelor școlare la istorie sau la limba română, spre exemplu? Sau dacă au făcut-o și cunosc problemele, de ce nu au intervenit spre îndreptare, dacă li se pare atât de simplu de făcut? Oricum, mie personal, argumentul dumnealor mi s-a părut nerușinat. La fel este și încercarea de a pune sub aceeași umbrelă toate formele de discriminare, pentru a creea un val de înțelegere și empatie în rândul opiniei publice. Domnilor parlamentari, ați fost votați să-i reprezentați pe cetățeni, nu să îi manipulați. Poate ar fi cazul să introduceți moralitatea în școli. Poate așa ar mai scădea și procentul politicienilor aserviți, lași, corupți și imorali!

 

       O altă observație este aceea că foarte mulți homosexuali stau departe de acele mișcări care, teoretic, i-ar reprezenta. Eric-Emmanuel Schmitt descrie această situație în povestirea „Cei doi domni de la Bruxelles”, inserându-și o părere similară, cu deosebită finețe artistică și cu o capacitate de observație excepțională, caracteristică unui mare scriitor.

 

       Să aibă aceste mișcări un alt substrat? Foarte probabil, în opinia mea, pentru că dictatura unei minorități naște nemulțumiri și dezordini sociale, creându-se un pretext pentru îndepărtarea societății majoritare de spațiile geografice din care par a proveni astfel de ideologii. Doar par, pentru că răspunsul nu ne este la îndemână deocamdată.

Într-o lume sângerândă, care geme și se zbate zbate în suferință, o lume în care se ridică tot mai multe semne de întrebare legate de însăși existența noastră ca umanitate, promovarea sfidătoare a acestor prevederi privind diversitatea sexuală în sistemele educaționale naționale, în mod concertat pe mapamond, seamănă cu o formă perfidă de manipulare.  Desigur, îmi pun problema: quis prodest?

      

       Până să aflăm răspunsul, exclamăm, tot în latină, precum Cicero: „O TEMPORA, O MORES!”

Simona Mihuțiu