E-o liniște de dor albastru
Ce-n brațe își cuprinde firea
Și-o izolare de sihastru
Ce-nvață ce e nemurirea.

 

 

Aicea ceru-și spală-n ape
Posacii nori cu plumb pe spate,
Îi limpezește-apoi în pleoape
Cu lacrimi sincere, curate.

 

 

Atunci când noaptea e cu lună
Pădurea e și ea albastră
Și-n lac cu cerul se cunună,
E-o nuntă-n Colibița noastră!