MONȘTRII

Monștrii născuți din lăcomie,

Devenind ai Iadului satani,              

Împroașcă-n jur c-o nebunie

Care lasă pe pământ orfani.

 

Vremurile-s tulburi, de război,  

În care mamele-și plâng fiii                     

Și curg lacrimile lor în ploi,

Ce vină au avut copiii?

 

Bărbați cu piepturile goale,  

Mândri în fața unui tanc,     

Se-opun demențelor mortale,

Zic: „Nu-i loc aici de-al tău bocanc!”

 

Doamne, oare Tu de ce permiți

Ca unii să îți smulgă ochii?

Sus, în cer, Tu umbli printre sfinți,

Jos, pe pământ, reapar cioclii.