LA MAREA MUTĂ

Stau astăzi pe malul Mării Mute,
Cu regret privesc zbuciumul tăcut
Al valului plecat prea iute,
Al celui care încă-i nenăscut.

 

Mă doare tăcerea sa adâncă   
Și urlă-n mine sunetul strivit,
În timp ce marea, mută încă,
Lasă valul de vânturi asuprit.

 

Nici măcar nu știu dacă mai poartă
Vreo speranță în ale sale cute,
Sau are doar resemnări c-o soartă
Venită din largul Mării Mute.

 

Mai arunc așa, câte un cuvânt,
Nădăjduind că va avea ecou    
Că vorba mea va prinde un avânt
Și Marea Mută va vorbi din nou.