LUNA

Se aprinsese de iubire,
Topindu-și raza pe cărare.
Priveam, jurând că-i amăgire,
Cum luna-mi pare curgătoare.

Am luat-o-n palmă temător...
Cum drumul mă suia pe munte,
Am atârnat-o de un nor
Să lumineze stânci cărunte.

O pasăre, trecând în zbor,
A pus-o pe a sa aripă,
Dar timpul, cu al său fuior
I-a luat-o, ca să țeas-o clipă.

A dus-o-apoi în depărtare
Să-ncânte alte idealuri,
Când mă apropiam mai tare,
Luna îmi zâmbea din valuri.

Eu n-am aflat al ei mister,
Dar mai târziu, în noapte-adâncă,
Am revăzut-o sus pe cer,
De unde-mi mai zâmbește încă.

Imagine gratuită Pixabay 

© 2024 simonamihutiu.ro