Foto: Lia Tătar

Interviu Dr. Simona Mihuţiu :

 

 

Refugiu în artă

 

Interviu de Diana Lupu

 

    Doamna Dr. oncolog Simona Mihuţiu a absolvit facultatea de medicină UMF Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca. Este originară din Braşov şi lucrează actual ca medic primar oncolog în cadrul spitalului Pelican din Oradea. Este lector la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea.Membră a Societăţilor Medicale care luptă împotriva cancerului precum ESMO, ASCO, SRROM, Simona Mihuţiu este un cercetător şi un medic oncolog de prestigiu care a ales să vindece şi prin artă.

      Într-o evadare a sa din mediul spitalului unde întâlnește suferința fizică zilnic, în ianuarie 2019 a avut loc lansarea primului roman scris de domnia sa „Fereastră spre mâine”, un roman de dragoste, de ficțiune, dar care se derulează pe fundalul unor întâmplări reale. Frapează dedicaţia autoarei: ”Tatălui meu, care visa să devin scriitoare. Mamei mele, care visa să devin medic”, cartea fiind dedicată părinţilor, cei care au văzut în copilul lor şi vindecătorul, dar şi scriitorul. „Fereastră spre mâine” este un roman pozitiv despre speranţă şi cu speranţă, o evadare în frumos pentru salvarea spiritului, un refugiu al medicului oncolog Simona Mihuţiu care priveşte zilnic în faţă boala şi moartea ducând o luptă susţinută care lasă urme în gând şi în suflet.

Diana Lupu: De la medic oncolog la prozator, ce v-a determinat să începeţi să scrieţi? De unde pasiunea pentru proză? De ce nu poezie?

 

Dr. Simona Mihuţiu: Pasiunea de a scrie s-a dezvoltat din copilărie. În clasa a IV a am scris primul meu basm. S-a menţinut în toţi anii de şcoală, în anii de liceu, dar apoi m-am dedicat medicinei. Oncologia este o disciplină extrem de consumptivă, mai ales în perioada de formare dar şi ulterior, astfel încât mi-a fost greu să mă dedic şi pasiunii pentru scris.

De ce proză şi nu poezie? Este şi poezie! Nu mi-am închipuit vreodată că voi scrie şi poezie. Spun asta deoarece nu am scris în viaţa mea o poezie pâna recent, când dintr-un imbold al unei prietene, am început să scriu şi poezie publicând astfel în luna septembire 2021 primul meu volum de poezii intitulat “Geometrii de suflet”. Acest volum îmi este foarte drag, deoarece grafica sa este realizată de nepoata mea, Iris Rîpă, care este un adevărat talent. Sunt sigură că va deveni un artist plastic foarte cunoscut. Evident că există o diferenţă între proză şi poezie. În proză autorul îşi permite să fie mai „actor”, intrând pe sub pielea personajului; în poezie este mai el însuşi, lasă în versuri o fărâmă din universul său interior, din sufletul său. Poeziile acestui volum sunt lirice şi impregnate de tristeţea acestei perioade grele pe care o resimţim cu toţii. Chiar dacă nu fac o referire directă la pandemie, poeziile reflectă starea mea, sentimentele de frică, senzațiile de limitare a condiției umane în raport cu timpul. Am simţit nevoia de a da ceva mai mult din universul meu interior şi aşa a apărut “Geometrii de suflet”.

 

D.L.: Cum se împacă medicul oncolog Simona Mihuţiu cu prozatoarea Simona Mihuţiu? Latura artistică arată o persoană foarte sensibilă, ori a fi medic oncolog înseamnă să vedeţi suferinţă, să pierdeţi anumite bătălii şi pacienţi, dar în acelaşi timp înseamnă şi să câştigaţi unele bătălii alături de pacienţii dumneavoastră, deci speranţă.

 

Dr. Simona Mihuţiu: Eu cred că se împacă foarte bine medicina cu arta, amândouă fiind profund umaniste, având în centrul lor omul. Există o interconexiune între ele: ambele presupun iubire faţă de om, se completează foarte bine, diferenţa făcând-o timpul alocat fiecăreia în parte. În altă ordine de idei există şi o dorinţă de a evada în fumos, de a-ţi descătuşa trăirile pe care le ai în spaţiul spitalicesc, vrei să intri într-un spaţiu aseptic, frumos şi cred că de aici a reapărut dorinţa mea de a scrie.

 

D.L.: De unde vine titlul romanului “Fereastră spre mâine”? De la speranţă? De la viitor?

 

Dr. Simona Mihuţiu: Cu siguranţă. Da, mesajul este de speranţă. Prin simplul fapt că spui „mâine” înseamnă că există speranţă. „Fereastra” în sine este un simbol al deschiderii spre ceva, spre un „mâine”. Când am scris “Fereastră spre mâine” nu m-am gândit în momentul acela că voi mai scrie un alt roman. La lansarea de la Cluj a acestui roman Dnul. Constantin Rîpă, eminent dirijor, compozitor, muzicolog şi poet mi-a spus: „Te rog să-l scrii şi pe următorul, pentru că altfel acest roman va ramâne ca un copil abandonat!”. Acest îndemn al domniei sale a avut un impact extraordinar asupra mea, astfel încât am scris şi al doilea roman, o continuare a primului şi se intitulează “Destinul, o jucărie stricată”. A urmat al treilea volum, de proză scurtă de data asta, care conține un mini roman, „Intim” și încă trei povestioare. Acestea nu mai sunt legate de medicină, ci de perioada predecembristă și imediat postdecembristă, aducând la lumină întâmplări din acea perioadă şi pe care le-am aşternut pe hârtie. În momentul de faţă am terminat al treilea roman, se află la editura Total Publishing şi probabil va vedea tiparul în 2022.

 

D.L.: Ne puteţi da câteva informaţii legate de cel de-al treilea roman?

 

Dr. Simona Mihuţiu: Vă pot spune câteva informaţii, dar nu prea multe. Nu este legat de domeniul medical. Vrea să surprindă nişte realităţi ale perioadei postdecembriste, mai exact sunt zugrăvite dificultăţile pe care le-au întâmpinat oamenii în momentul în care au dorit să devină pionieri în antreprenoriat. Am condimentat frumos această poveste şi cu un filon de iubire. Cam atât vă pot dezvălui despre acest roman, restul vă aştept să descoperiţi anul viitor după lansare.

 

D.L.: De ce un roman de dragoste? Personajele şi evenimentele sunt fictive sau sunt inspirate şi din realitate? Întreb acest lucru deoarece Elvira personajul principal este o tânără absolventă a universităţii de medicină.

 

Dr. Simona Mihuţiu: De ce roman de dragoste? Iubirea este sentimentul cel mai frumos al Universului. Eu cred că fără iubire nici nu am exista noi, ca oameni. Este cel mai pur sentiment, cea mai puternică energie pe care o are omul. Cu siguranţă personajele sunt fictive, întâmplările descrise în primul roman sunt în mare parte reale şi chiar mi-am dorit să le aştern pe hârtie. Ele relevă viaţa socio-rurală postdecembristă. Am vrut să se vadă acea parte, pentru că aceia suntem, aceia am fost şi cu bune şi cu rele. Multe din întâmplările descrise sunt reale, în schimb povestea de dragoste este ficţiune. Personajul Elvira este impregnat oarecum, caracterial vorbind, de către autoare. În următoarele romane am devenit mai persuasivă, am intrat în pielea altor tipologii de personaje şi astfel se diversifică puţin acest spectru. Al doilea roman are mai multă ficţiune, dar şi în acesta pot fi regăsite evenimente reale, trăite ca medic oncolog în spitalul de oncologie, într-o perioadă în care în ţara noastră lipseau medicamentele şi nu am rezistat tentaţiei să nu aştern pe hârtie acele trăiri pe care le au medicii şi pacienţii săi în acest context. În acel moment exista o penurie economică care nu permitea aprovizionarea cu tratamente citostatice şi am simţit nevoia de a face cunoscut acest aspect.

 

D.L.: Ştiaţi că există o pictură în ulei pe carton a artistului plastic Iurie Cojocaru intitulată “Fereastra spre mâine” expusă la Cluj?

 

Dr. Simona Mihuţiu: Am aflat foarte recent acest lucru deşi am poposit adesea pe site-ul ”O galerie de artă” Cluj. Iurie Cojocaru este un mare artist plastic, un nume cunoscut, dar despre existenţa acestei lucrări nu ştiam. Este o coincidenţă fabuloasă pentru că lucrarea dumnealui a apărut în 2020, la un an după lansarea romanului meu. Am văzut tabloul, este excepţional şi cred că ar reprezenta foarte frumos şi ideea cărţii.

 

D.L.: Tatăl pictorului Iurie Cojocaru a fost cel mai bun dogar dintr-un sat basarabean. Cel de-al doilea personaj principal al romanului dumneavoastră Radu este un tânăr tâmplar cu mâini de aur. Există vreo legătură?

 

Dr. Simona Mihuţiu: Este iarăşi o coincidenţă, nu există nici o legătură între tatăl pictorului Iurie Cojocaru şi personajul Radu din romanul “Fereastra spre mâine”. Nu am avut cunoştinţă despre viaţa şi copilăria pictorului Iurie Cojocaru, îi cunosc doar câteva opere de pictură şi sculptură. Aceste coincidenţe mă bucură foarte mult pentru că imi demonstrează că personajele mele au autenticitate. Am să devoalez pentru prima dată că personajul Radu a fost inspirat de un tâmplar din satul în care am fost repartizaţi, eu şi soţul meu, într-un sat din Bucovina. Acest tâmplar era un om autodidact, avea o cultură extrem de vastă, picta extraordinar de frumos pe sticlă şi chiar mi-am pus problema că ar fi putut să ajungă un mare artist dacă ar fi avut o altă pregătire. Era căsătorit cu o profesoară din sat şi mi s-a părut la început foarte ciudată această combinaţie. Ulterior mi-am dat seama că prin cultura lui chiar aveau elemente comune de comunicare şi că se potriveau foarte bine.

 

D.L.: Coperta romanului întregeşte mesajul conţinutului?

 

Dr. Simona Mihuţiu: Sigur că da, se alege o copertă care să reprezinte, cel puţin în ochii celui care o realizează, mesajul cărţii. Coperta romanului “Fereastra spre mâine” precum şi coperta celui de-al doilea roman “Destinul, o jucărie stricată” sunt realizate de Gisella Popescu, un artist plastic foarte talentat, care şi dumneaei, la rândul ei, îmbină două meserii, fiind avocat şi artist plastic.

 

D.L.: Care au fost recenziile părinţilor dumneavoastră având în vedere ca le-aţi dedicat romanul “Ferestra spre mâine”. „Tatălui meu, care visa să devin scriitoare. Mamei mele, care visa să devin medic”.

 

Dr. Simona Mihuţiu: Aceasta este o întrebare foarte grea pentru că limitele noastre lumeşti nu ne permit să le aflăm părerea. Părinţii mei s-au stins din viaţă, dar cred că ar fi fost mândri de mine şi sper că de undeva privesc cu bucurie realizarea copilului lor. Eu, personal, i-am simţit aproape.

 

D.L.: Cum v-aţi simţit când unii dintre pacienţii dumneavoastră v-au spus că v-au citit romanul? Au fost pacienţi care v-au cerut autograf?

 

Dr. Simona Mihuţiu: Am fost mândră şi vreau să spun că am încercat să fac o delimitare între Simona Mihuţiu scriitorul şi Simona Mihuţiu medicul. Mulţi dintre pacienţi au aflat că scriu, că am romane publicate, le-au cumpărat şi au venit să le dau autografe si am fost bucuroasă, le-am dat cu nespusă mândrie. Cel mai plăcut a fost când mi-au spus că au citit romanele şi că le-au plăcut foarte mult. Este o satisfacţie deosebită când eşti apreciat de cititori. Este o emoţie care se întâlneşte undeva la jumătatea drumului dintre autor şi cititor.

 

D.L.: În unele ţări există pe lângă tratamentul medicamentos oncologic vindecarea şi terapia prin artă? Acestea sunt moduri de identificare şi moduri de exprimare a celor mai intime  emoţii. Ele pot oferi un sentiment de reînnoire , de completare şi de ce nu, pot aduce un aport în vindecare. Ce părere aveţi despre vindecarea si terapia prin artă?

 

Dr. Simona Mihuţiu: O susţin, pentru că aşa cum răspundeam anterior, boala este şi o boală a sufletului, nu numai a trupului şi arta efectiv aduce acel prinos de bine care poate ajuta la vindecare, sigur că nu în totalitate, dar contează foarte mult. Nu întâmplător meloterapia s-a dezvoltat ca ştiinţă terapeutică aplicabilă în foarte multe situaţii. Boala este un lucru urât, suferinţa este un lucru urât, acesta este şi motivul pentru care fiecare încearcă sa fugă spre ceva frumos, să compenseze, să-şi calibreze viaţa interioară prin artă, iubire. Categoric nu am cum să nu susţin acest lucru atât din prisma celui care scrie, cât şi din prisma consumatorului de artă. Au nevoie de frumos în egală masură şi cel care tratează şi cel care este tratat.

 

D.L.: Are nevoie medicul de un refugiu într-un alt domeniu de activitate (muzică, poezie, proză, pictură, sport), fie el şi ca hobby?

 

Dr. Simona Mihuţiu: Ține oarecum tot de ceea ce am menţionat mai devreme, de dorinţa de a te echilibra interior, de a evada într-un spaţiu aseptic al frumosului , al unui lucru care-ţi creează o stare de bine în general.

 

Diana Lupu: Concluzionând, îl putem cita pe Liviu Rebreanu şi spune că “Nu frumosul, o născocire omenească, interesează în artă, ci pulsaţia vieţii. Când ai reuşit să închizi în cuvinte câteva clipe de viaţă adevărată, ai realizat o operă mai preţioasă decât toate frazele frumoase din lume.”

Întoarcere la pagina DESPRE MINE