ÎN LINIȘTEA PĂDURII

Pădurea deasă de brazi
Își pune umbre, pe rând,
La ora aceea când
Ieri se transformă în azi.

 

Se-aud repezi șoapte
În limpeziri de ape,
Chemând luna aproape,
Să lumineze-n noapte.

 

Văd pe înaltul cer,
O stea care răsare
Și-o alta care moare,
Dispare în mister.

 

Cascadele de gânduri
Se prăvălesc hoinare
Într-un adânc de zare,
Pe-ntunecate falduri.

 

E liniște afară,
E liniște în mine,
Și râul poartă-n sine
Un dor de primăvară.

 

Din volumul ”Secundele pierdute ale poeziei”

al scriitoarei SIMONA MIHUȚIU