CUVÂNT – ÎNAINTE  (vol. I)

 

       Constantin Zăgan spunea că lectura este o călătorie interioară. Într-adevăr, fiecare filtrăm ceea ce citim prin sita de emoții, analizăm și comparăm cu propria noastră normă de valori, tributară pregătirii, dar și propriei experiențe de viață, iar, în final devenim parte a ceea ce citim, după cum ar fi zis Roosvelt. Cartea de față se circumscrie unei „călătorii” mai ample efectuate pe parcursul ultimilor doi ani (2022 – 2024). Despre unele „escale” am simțit nevoia să-mi aștern impresiile.

       Veți găsi câteva referiri la unele scrieri ale clasicilor despre care s-a scurs, desigur, mult tuș, sau despre autori contemporani care se bucură de multă vreme de recunoașterea literară a valorii și impactului lor. Cum oamenii nu pot fi egali decât cu sine, consider că fiecare dintre noi deschidem diferit o anume carte, cu o cheie proprie. Pe de altă parte, a readuce în memoria colectivă numele acelora care au înnobilat literatura și cultura română nu este niciodată de prisos, căci, așa după cum o casă trebuie menținută curată și aerisită, tot așa trebuie îndepărtat colbul care s-ar așeza pe unele opere literare.

      Veți găsi și impresii legate de scrierile recente ale unor autori de certă valoare în opinia mea, unii cunoscuți, alții mai puțin cunoscuți, cu scopul declarat de a-i aduce în atenție. Capacitatea de stocare neuronală are limitele sale și nimeni nu se poate lăuda că poate citi tot ceea ce se scrie! Nici măcar cei mai erudiți concetățeni! Astfel, cred că poate fi benefică orice scriere care face exercițiul de a prezenta impresii despre cărțile lecturate și despre autorii lor.

       Am reunit în paginile acestui volum articole publicate în ultimii doi ani, majoritatea în revistele Vatra veche și Cadran – jurnal mureșean. Mi-am pus întrebarea firească dacă, odată ce au fost deja publicate în revistele literare sau chiar în antologii, ar mai avea rost să le adun sub coperțile unei cărți. Am considerat că memoria are nevoie mereu de reactualizare a informațiilor.

       Și tot pentru neuitare am ales să scriu in memoriam despre doi poeți și scriitori reprezentativi pentru nativul poetic al sufletului românesc, dispăruți recent dintre noi...

       Călătoria mea s-a materializat în Raiul cuvântului matern. Consider că avem o datorie de onoare să descoperim, să valorificăm și să promovăm literatura română pe care nu o consider mai proastă decât a altora, ci mai puțin promovată. Dar înainte de toate, noi, aici, în acest spațiu, ar trebui să respectăm scrierile confraților noștri.

       Nu îmi arog meritele unui critic literar. Nu sunt! Aici, vorba unui scriitor pe care-l respect, Nicolae Suciu, veți găsi impresiile „unui cititor care... mai și scrie”.

–    SIMONA MIHUȚIU

 – Ilustrarea volumelor este semnată de artista IRIS RÎPĂ  –   

Cele două volume ale Simonei Mihuțiu pot fi solicitate editurii

”Vatra veche”, domnului Nicolae Băciuț,

pe email, la adresa: nicolaebaciut@yahoo.com

Între poezie și teatru, Simona Mihuțiu face

și escale... critice ”CĂLĂTORII PRINTRE CUVINTE. ESCALE”, vol. I

 

ESCALE ÎN TIMP ȘI SPAȚIU

       Constat că mă aflu într-o frumoasă și onorantă „complicitate” cu cartea de cronici a Simonei Mihuțiu. Înainte de toate, cele mai multe cărți comentate s-au aflat pe masa de lucru a Editurii Vatra veche, ceea ce înseamnă că acestea îmi sunt cunoscute, le-am parcurs pe îndelete, iar unora le-am scris Prefața ori le-am comentat, ceea ce mi-a oferit o confruntare de opinii.
       Mai ales această confruntare mă situează într-o zonă a afinităților elective, pe de o parte, la care se adaugă surpriza profunzimii interpretărilor, a intuițiilor și a judecăților de valoare, pe de altă parte, în condițiile în care nu „critica” e profesiunea Simonei Mihuțiu.
      Totodată, mă simt „vinovat” de această carte, pentru că ea însumează și cronici pe care, într-un fel sau altul, le-am provocat, fie din interes redacțional, fie din solidaritate culturală.
       Bucuria mea este cu atât mai mare cu cât am sentimentul că am întreținut o combustie culturală care a ars mocnit, că am reușit să o provoc pe Simona Mihuțiu să-și descătușeze energii creatoare, dar și de verificare a unor capacități critice pe care nici nu și le-a stimulat, nici nu și le-a exersat.
       Concluzia inevitabilă e că Simona Mihuțiu a reușit să se regăsească în exerciții culturale de mare diversitate și altitudine, că într-o vreme a pierderii simțului moral, infuzia de detașare și de puritate readuce în alt orizont de așteptare nevoia de adevăr.

       În niciun deceniu de asumare a unei condiții care a evadat dintr-un perimetru profesional calificat, Simona Mihuțiu se califică „la locul de muncă”, fiind un câștig incontestabil pentru o geografie literară în care… se tace, dar se face, în care „zgomotul și furia” sunt înlocuite de „bunul simț ca paradox”!
       Simona Mihuțiu face lecturi critice cu aceeași stăpânire de sine, indiferent că se apropie de poezie sau de proză, de critică și istorie literară sau memorialistică, dovedind că are abilități pe care nici nu și le bănuia. Și cu detașare, chiar dacă, în cele mai multe cazuri cărțile aparțin unor autori care îi sunt apropiați în viața literară.
„Călătorii(le) printre cuvinte” ale Simonei Mihuțiu au parte de binemeritate „escale” („în timp și spațiu”*), profitabile deopotrivă pentru călător și pentru itinerariile literare parcurse.

NICOLAE BĂCIUȚ

*) Escale în timp și spațiu, sau Dincoace și dincolo de texte, titlul unui volum de N. Steinhardt, Editura Cartea Românească, 1987

 

Doina Bălțat despre ESCALE, vol. 2:

 

LITERATURA CA FORMĂ DE MEMORIE ȘI EMPATIE

 

       Volumul Călătorii printre cuvinte. Escale de Simona Mihuțiu se impune, încă de la prima lectură, ca o construcție eseistică de o remarcabilă coerență internă, în pofida diversității tematice pe care o propune. Cele douăzeci și șase de texte care îl compun nu funcționează ca simple cronici juxtapuse, ci ca veritabile „escale” într-un traseu hermeneutic amplu, în care literatura devine spațiu de întâlnire între memorie, identitate și experiență umană. Cartea nu este doar o colecție de interpretări, ci o hartă a sensibilității culturale contemporane, construită printr-un dialog constant între text, context și conștiință critică.

       Titlul volumului nu este unul decorativ, ci programatic. „Călătoria” sugerează dinamica interpretării, mobilitatea sensului, refuzul unei lecturi definitive, în timp ce „escalele” indică opriri reflexive, puncte de sedimentare a sensului într-un parcurs mai amplu. Fiecare text devine astfel o etapă într-un proces continuu de înțelegere, nu o concluzie definitivă. Literatura nu este un teritoriu închis, ci unul explorat progresiv, iar criticul – un mediator între lumi simbolice diferite.

 

       Încă din „Cuvânt înainte”, autoarea își asumă implicit o poziție critică distinctă: aceea a unei lecturi implicate, în care analiza nu se separă de trăire. Critica literară nu mai este un exercițiu de clasificare sau evaluare rece, ci o formă de participare la universul textului. Această orientare devine evidentă încă din primele eseuri – Critică la antipozi, Oglinda vremurilor, Răstignire în cuvânt – unde literatura este percepută ca reflex al tensiunilor istorice și existențiale, iar scrisul ca formă de asumare a acestora.

       Critica practicată de Simona Mihuțiu se înscrie într-o paradigmă hermeneutică integrativă, depășind modelul descriptiv sau evaluativ tradițional. Interpretarea implică simultan contextualizare culturală, reconstituire istorică și implicare afectivă. În acest sens, lectura devine un act de reactivare a sensului, nu o simplă decodare structurală. Textul literar nu este tratat ca obiect autonom, ci ca nod într-o rețea de relații culturale, istorice și simbolice.

 

       În raport cu tradiția criticii românești, acest demers marchează o deplasare semnificativă de accent. Dacă modelul clasic privilegia evaluarea și ierarhizarea, aici accentul cade pe înțelegere, recuperare și contextualizare. Critica devine mai puțin normativă și mai mult dialogică, mai puțin judecată și mai mult mediere. Această mutație reflectă o transformare mai largă a discursului critic contemporan, în care empatia și interdisciplinaritatea devin instrumente legitime de interpretare. (...)

 întreaga recenzie o puteți citi dând clic AICI

© 2026 simonamihutiu.ro