Și-au pus brazii căciula de zăpadă,
Iar munții se adună ținând sfat,
În vale-o avalanșă stă să cadă
Și trebuie oprită neapărat!

 

De unde are-atâta enervare
De unde-atâta clocot interior,
De unde-i vine nebunia, oare,
Cascadă albă ce coboară-n zbor?

 

Un vuiet sumbru se ridică-n slavă
Și un strigăt peste el se-aude,
O căprioară-i prinsă-n alba lavă
Ar fugi... Nu știe cum! Și unde?

 

Un căprior, prinzând rapid de veste,
Se luptă din răsputeri s-o scape,
S-o ducă spre finalul de poveste
În care își vor fi mereu aproape.

 

Un freamăt alb, un cânt, se zbate-n ramuri,
O curgere mai clipocește-ușor,
Ninsoarea stă să-și facă alte planuri
Și o cădere a pornit spre zbor.