DE CE-I ATÂTA GRABĂ?

Se-aud scrâșnete de roți, metalic vibrând,
Și-un pufăit greoi în momentu-n care
Locomotiva se pune în mișcare
Întocmai ca timpul, neuniform mergând.

Pe culoare este-o mare viermuială,
Nu există spațiu pentru fiecare,
Unii dau din coate, pe-alții-n cot îi doare,
E-o lume care ne pare ireală.
 
Câțiva dau năvală, vor la prima clasă,
Sunt tineri care-aleargă cu viteză mare,
Copiii se-agită, plâng și nu au stare,
Adulții privesc, deja nu le mai pasă.

Bătrânii își picură tăcerea-n barbă,
Visează s-ajungă-n următoarea gară,
Aruncă spre ceilalți o privire-amară,
Mirându-se: „De ce-i atâta grabă?”

 

Poezie a scriitoarei Simona Mihuțiu, din Antologia

„Glasul roților de tren” de George Terziu (editura Inspirescu)