A FOST ODATĂ,

A FOST CA NICIODATĂ

Eu privesc cum gara rămâne în urmă                 
Și a ta umbră încet-încet dispare,
Văd cum depărtarea timpul nostru-l curmă,
Aud tăceri vorbind când cuvântul moare,
Simt nedurerea din timpul ce ne scurmă.

Nu știu dacă ne-om reîntâlni vreodată,
Dacă nemurirea dreptul o să-și ceară!
Sau vom fi povești ce-ncep cu-„a fost odată”
Despre-o amintire lăsată într-o gară,
Despre ceva ce-„a fost ca niciodată”?